Calculatoare şi săli de sport, promisiuni la început de an şcolar

Data: 15 Septembrie 2008

▲ Aproximativ 3.300.000 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi copiii din grădiniţe au început ieri noul an şcolar ▲ Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), din populaţia şcolară, aproximativ 230.000 de boboci de clasa I au păşit pragul şcolii, iar 600.000 sunt preşcolari la grupele mică, mijlocie şi mare ▲ Cursurile vor fi predate de peste 300.000 de cadre didactice titulare şi suplinitoare ▲

Începutul de an şcolar a debutat ieri în prezenţa oficialităţilor care au ţinut să fie prezenţi alături de elevi în prima zi de cursuri. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, ieri, în discursul susţinut la festivitatea de începere a cursurilor de la şcoala din comuna ilfoveană Gruiu, că îi va cere ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, să găsească premii mai mari pentru elevii cu rezultate bune la olimpiadele şcolare. Şeful Executivului a arătat că Şcoala românească trebuie să-i pregătească pe copii pentru un viitor mai bun, pentru o meserie care să le asigure un loc de muncă şi posibilitatea să se bucure de viaţă, însă trebuie să pregătească şi elitele societăţii româneşti, iar olimpiadele şcolare reprezintă „cea mai bună metodă de selecţie a tinerilor lideri de mâine ai României“. „Viitorul României stă în baza de învăţământ care trebuie menţinută, construită şi modernizată permanent, pentru a ţine pasul cu aşteptările actuale ale societăţii“, a subliniat premierul, adăugând că în ultimii patru ani, s-a făcut un amplu program de investiţii pentru a creşte calitatea condiţiilor de învăţare pentru elevi şi profesori, dar şi un proces de reformă pentru adaptarea programei la provocările prezentului. Premierul a amintit şi de programul „Un calculator pentru fiecare elev“, care va fi aplicat anul acesta pentru elevii claselor a IX-a şi a X-a şi care va fi extins la întreg învăţământul preuniversitar. Premierul le-a promis oficialităţilor din comună şi elevilor că va face tot posibilul pentru a fi alocate fondurile necesare construirii unei săli de sport. Ministrul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a inaugurat noul an şcolar, ieri, la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Iaşi. Prezent pentru al doilea an consecutiv în judeţul Iaşi la festivităţile de deschidere a anului şcolar, ministrul le-a spus elevilor că trebuie să înveţe pentru propriul lor viitor. „Câţi dintre voi vor să se facă primari sau să ocupe orice altă funcţie reprezentativă? Pentru aceasta există o condiţie fundamentală, aceea de a învăţa pentru voi înşivă. Nu pentru note, nu pentru părinţi“, a spus Adomniţei. Ministrul a fost prezent şi la festivităţile de deschidere a noului an şcolar preuniversitar organizate la Şcoala din comuna Gropniţa, la Şcoala Erbiceni, la Şcoala Bălţaţi, la Şcoala Lungani, la Şcoala Brăeşti. La Erbiceni, ministrul Adomniţei a spus povestea literei A. Elevii, sfătuiţi să înveţe cât mai multe limbi străine Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, i-a sfătuit, ieri, pe elevii Liceului „Ion Luca Caragiale“ să înveţe pentru a reuşi în viaţă şi să nu se lase amăgiţi de succesele efemere ale celor care au reuşit folosindu-se de relaţii sau de susţinerea părinţilor. „Persistă un model din ce în ce mai ciudat şi mai nepotrivit pentru lumea europeană în care ne aflăm, că dacă ai bani, părinţi cu bani, o anumită poziţie socială pe care o capeţi prin alţii e suficient să reuşeşti în viaţă. Modelul celui care prin şmecherie se descurcă în viaţă şi ajunge undeva sus categoric nu este cel are va ajunge cu adevărat să aibă satisfacţii“, le-a spus Orban elevilor. El a spuns că pilele pot oferi un ajutor pentru o anumită perioadă de timp, însă nu constituie un fundament pentru viitor. „Când părinţii sau mediul care te-a propulsat îşi ia mâna de pe tine, rămâi singur cu viaţa ta, cu şansele sau neşansele pe care le ai. Şi dacă nu ai acel fundament cu care să dovedeşti că eşti bun, ai sentimentul că iroseşti anumite ocazii pe care le-ai putea avea“, a afirmat Orban, prezent la deschiderea anului şcolar la Liceul „Ion Luca Caragiale“. Comisarul european a arătat că, în prezent, opţiunile pe care le are un tânăr instruit sunt mult mai mari decât cele pe care le-au avut cei din generaţia sa, mai ales că universităţile din Uniunea Europeană „au ajuns să se bată pentru a atrage studenţi din noile state membre“. „Învăţaţi cât mai multe limbi străine şi cât mai bine. Engleza e un atu, dar nu e nici pe departe suficientă. România este încă o societate omogenă, dar peste 10 ani va fi un mediu multilingvistic şi multicultural“, le-a mai spus Leonard Orban. Primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, a spus la Şcoala Generală nr. 310, că va acorda „o atenţie deosebită problemelor sociale legate de învăţământ, educaţie şi condiţii sanitare“. Primarul a mai spus că de foarte mulţi ani lucrurile sunt „lăsate în părăsire“ şi de autorităţi, şi de politicieni, şi de persoanele direct implicate în rezolvarea acestor chestiuni. El a arătat că „pachetul de şcoli va fi scos la licitaţie“, dar a adăugat că nimeni nu vine la aceste licitaţii, „pentru că nu seamănă nici cu asfaltul, nici cu bordurile“. Principesa Margareta, la şcoala care îi poartă numele Principesa Margareta a României a făcut, ieri, cu ocazia începerii noului an şcolar la Şcoala nr. 114 din Capitală, care îi poartă numele, un apel la sprijinirea talentului şi excelenţei în unităţile de învăţământ. „Ceea ce am văzut aici, dăruirea colectivului didactic, mă îndreptăţeşte să spun că trebuie să sprijinim cu toţii talentul şi excelenţa“, a spus Alteţa Sa Regală. Principesa Margareta a amintit că a vizitat multe şcoli din România şi s-a declarat „impresionată de spiritul de răspundere“ al profesorilor. Rememorând clipele primilor paşi la şcoală, făcuţi alături de părinţii săi, Regele Mihai I şi Regina Ana, principesa a spus că nu păstrează o amintire plăcută acelor momente, deoarece „şcoala elveţiană era mult mai severă“. „Pentru mine, începutul de an şcolar a fost mai sever în Elveţia. Eu nu m-am bucurat aşa cum se bucură copiii de aici“, a spus principesa. Aceasta a mărturisit că primele litere le-a învăţat de la Regina Mamă Elena, la Florenţa, în Italia. „Timpul pe care îl petreceţi în clasă vă stimulează talentul şi vă ajută să vă împliniţi idealurile. (...) Vă doresc spor la învăţat, note mari, proiecte interesante şi succese elevilor şi profesorilor“, a spus principesa care a donat bibliotecii şcolii zece volume, albume şi cărţi, care ilustrează istoria Familiei Regale. Şcoala nr. 114 din Bucureşti a primit numele principesei Margareta în anul 2005.