Calea ferată, un drum spre viitor

Călătorii care ajung la Gara de Nord din Bucureşti au ocazia, până la plecarea trenului, să viziteze Muzeul Căilor Ferate Române, în care pot vedea istoria, devenirea şi aspiraţiile feroviarilor din România. Locomotive în mărime naturală, machete de locomotive, centre de impiegaţi şi telegrafie, cea mai mare dioramă din sud-estul Europei îşi aşteaptă vizitatorii care pot intra şi de pe peronul Gării de Nord, la linia 14.

Muzeul Căilor Ferate Române a luat fiinţă cu ocazia „Ceferiadei” din anul 1939, în timpul regelui Carol al II-lea, atunci când calea ferată din România se extindea foarte mult. Muzeul urma să fie amplasat în Gara Filaret, care urma să se desfiinţeze, pentru că era în centru. Până la închiderea Gării Filaret, muzeul a fost amplasat provizoriu sub tribunele stadionului Giuleşti, dar nici acolo nu a rămas mult timp, din cauza bombardamentelor din 1944, când a fost aproape complet distrus. Exponatele rămase au fost transferate în clădirea administrativă a Gării de Nord din Capitală, unde se găsesc și astăzi. Exponate noi şi vechi, machete şi secţiuni din calea ferată, distincţii şi medalii, telefoane şi telegraf, lucruri despre care citeşti doar în cărţile despre primele vremuri ale tehnologiei comunicaţiilor, toate acestea pot fi văzute la acest muzeu.

Calea ferată din România, între trecut şi prezent

Ghizii te preiau cu bucurie şi îţi povestesc atât istoria muzeului, cât şi istoria căilor ferate din România, cu începuturile acestuia, în contextul european al sfârşitului de secol 19. Atunci când intri pe poarta de pe linia 14 a Gării de Nord, înainte de clădire te întâmpină o locomotivă veche, singura de dimensiuni reale expusă în acest muzeu. În clădire, pe partea stângă, imediat cum intri vezi biroul de lucru al renumitului inginer Anghel Saligny, care a trăit între 1854-1925 şi care a proiectat podul peste Dunăre de la Feteşti, pe care se mai circulă şi în zilele noastre, mai ales atunci când noul pod este în reparaţii. Pe birou, în afara obiectelor de lucru se află şi o machetă a acestui pod minunat. Pe partea dreaptă, în prima sală de vizitare, se află expusă o copie a firmanului imperial, semnat de sultanul Abdul Medjid, prin care se aproba concesiune către o firmă englezească a construcţiei căii ferate care să unească târgul Constanţei cu Cernavodă în anii 1857-1860. Aceasta a fost cea de-a doua linie ferată construită pe teritoriul României de azi. O hartă cu căile ferate române din aceeaşi sală ne arată şi linia Oraviţa-Baziaş, dată în exploatare în anul 1854. Ulterior, liniile ferate din România s-au înmulţit, ajungându-se astăzi la peste 20.000 km de cale ferată pe întreg teritoriul ţării noastre.

Muzeul te îmbie să vezi în aceeaşi sală macheta locomotivei cu aburi „Călugăreni”, dar şi secţiuni de şină de diferite formate, telefoane vechi, folosite odinioară în staţiile de tren din ţară, aparate de măsură folosite la construcţia căilor ferate, fotografii de epocă şi macheta unui sistem mecanizat de săpare a tunelurilor, care poate fi folosit şi la săparea liniilor de metrou.

În holul de trecere spre sala cu diorama găsim reconstituite două compartimente de tren, clasa I şi clasa a II-a, din perioada interbelică. Aceste compartimente, în care vizitatorii se pot aşeza, în loc de geam au câte un televizor care rulează filmul de pe geamul trenurilor de pe cele mai vechi şi pitoreşti linii ferate din România. Te aşezi şi porneşti în călătorie, stând pe loc... Compartimentele sunt supravegheate, bineînţeles, de doi angajaţi CFR, care sunt însă manechine expuse, pentru ca totul să pară cât mai aproape de realitate.

Diorama cu trenuleţe care îi încântă pe micii vizitatori

Cea mai iubită de copii, dar şi de adulţi, este sala cu diorama. În centrul acestei săli se află o dioramă, adică o machetă care reprezintă un nod de căi ferate şi unde circulă trenuri la scară redusă, prin gări, tuneluri şi depouri. Diorama are peste 14 metri lungime şi 4 lăţime, fiind cea mai mare de acest fel din sud-estul Europei. A fost proiectată special pentru acest muzeu şi construită la scara 1:87. Este dirijată de un program de calculator, toate mişcările fiind exact ca acelea din realitatea de zi cu zi a căilor ferate. Diorama conţine şi copia depoului de trenuri Bucureşti Călători.

În aceeaşi sală se află mai multe locomotive la scară redusă, reproduceri ale celor fabricate atât în România, cât şi importate de-a lungul vremii. Cea mai cunoscută dintre ele este locomotiva „Pacific”, care putea dezvolta viteza de 120 km/h. Pe pereţi sunt expuse tăbliţe care au fost pe trenurile româneşti, iar la trecerea spre cea de-a treia sală se află o centrală de ceasoficare, care regla toate ceasurile din staţiile feroviare ale Capitalei până în anul 1989.

A treia sală conţine un birou al unui impiegat de mişcare dintr-o staţie feroviară din perioada interbelică, care folosea telegraful şi centralizarea electromecanică a macazurilor din staţie. În centrul sălii poţi vedea macheta unui sistem de transport combinat, multimodal, care face transbordarea containerelor din vagoane spre vapoare. În continuarea acestui sistem se află o tricicletă folosită de revizorii de cale din perioada interbelică, în vederea inspectării stării liniilor ferate. Lângă biroul impiegatului sunt expuse mai multe premii primite de Ministerul Transporturilor pentru liniile ferate.

Cu ocazia unor evenimente deosebite, cum a fost cel de anul trecut, când muzeul a împlinit 75 de ani de existenţă, se organizează evenimente extraordinare, spre bucuria vizitatorilor şi a călătorilor din Gara de Nord. La aniversarea din 2014 în Gara de Nord au fost expuse mai multe locomotive şi vagoane, iar vestita locomotivă cu aburi „Călugăreni”, care a circulat între anii 1869 și 1900 pe linia Bucureşti-Giurgiu, a mers de la Bucureşti la Băneasa, iar pentru cei mici a fost pornită Mocăniţa pe o linie temporară.

Încă de la înfiinţarea muzeului s-a dorit ca acesta să fie cât mai diversificat şi suficient de încăpător pentru a putea expune inclusiv locomotive în mărime naturală. Pentru că până acum acest lucru nu s-a realizat, deşi exponatele sunt păstrate astăzi în diferite gări din ţară, muzeul speră să primească un spaţiu adecvat în vederea dezvoltării muzeului căilor ferate, poate chiar şi în una din gările care sunt foarte puţin folosite astăzi, cum ar fi gara Obor din Bucureşti.

„De la acest robinet mi-am câştigat pâinea întreaga viaţă”

Directorul muzeului, Mircea Dorobanţu, ne-a spus că publicul spre care ţinteşte muzeul este format mai ales din cei tineri şi din persoane care au trecut deja prin viaţă şi care au avut legătură, ca pasageri, cu trenurile. Persoanele vârstnice, fie că au fost în trecut sau nu angajate la CFR, sunt interesate de anumite părţi ale trenurilor pe care ei le-au văzut de departe şi acum pot înţelege cum funcţionează, cu ajutorul ghizilor. Acest lucru trezeşte multe nostalgii. Mircea Dorobanţu îşi aminteşte o persoană în vârstă care a vizitat muzeul şi a rămas înmărmurită în faţa unui robinet de frână, spunând: „De la acest robinet mi-am câştigat pâinea o viaţă”, el lucrând odinioară la căile ferate. Tinerii sunt atraşi la muzeu prin prezentarea celor mai interesante aspecte ale căilor ferate, pentru a înţelege că nu doar calculatorul înseamnă viaţa şi că există şi alte meserii frumoase pe care un tânăr poate să le urmeze. „Tinerii care au vizitat Muzeul CFR au mai multe alternative, ei urmând să decidă ce vor alege pentru viitor. Muzeul vrea să arate că nu doar aspectele tendenţios prezentate de media înseamnă calea ferată, ci că există aspecte pozitive şi necesare în existenţa acestui domeniu de activitate, care pot fi văzute atât în trecut, cât şi în prezent”, a menţionat directorul muzeului.