Campania „Educația - prioritate a Bisericii” în Protopopiatul Urziceni
În cele 68 de parohii din Protopopiatul Urziceni, județul Ialomița, prin strădania preoţilor slujitori, dar şi a binefăcătorilor, 661 de elevi cu posibilități materiale reduse au beneficiat la început de an școlar de sprijin material în valoare totală de 58.530 de lei.
Acțiunea social-filantropică s-a desfășurat în cadrul campaniei „Educația - prioritate a Bisericii”.
„Scopul acestei acţiuni a fost de a sprijini copiii din comunităţile parohiale, la început de an şcolar, cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte. Criteriile de acordare a acestor ajutoare au fost rezultatele meritorii la învăţătură, dar şi situaţia specială a familiilor din care fac parte”, ne-a transmis preotul Andrei-Gabriel Ghiaur, secretarul Protopopiatului Urziceni.