Campanie de conştientizare a pericolelor de pe internet

Data: 01 Octombrie 2020

Timp de opt săptămâni, pe www.cyber4kids.ro şi pe canalul de You Tube al certSIGN, producător şi dezvoltator de servicii şi soluţii criptografice, se desfăşoară o campanie de conştientizare a pericolelor de pe internet cu care se pot intersecta copiii. Campania, creată sub forma unor videoclipuri cu supereroi, conţine sfaturi şi reguli de accesare a site-urilor şi jocurilor on-line, a descărcării aplicaţiilor sau a modului de construire a parolelor cu grad ridicat de securitate. 

„O serie de video animate, create special să fie pe placul celor mici, dar şi să-i facă pe adulţi să conştientizeze pericolele nevăzute din mediul on-line, vor conţine multe lucruri interesante, sfaturi utile şi reguli. Acţiunea se desfăşoară în capitala internetului - Cyber City, iar personajul principal este chiar copilul tău, un Super Cyber Erou, care va aduna pe parcursul campaniei o multitudine de «obiecte magice», care să-l ajute să crească în siguranţă şi să depăşească toate obstacolele din mediul virtual. Aventurile din oraşul supereroilor pot fi urmărite pe www.cyber4­kids.ro şi pe canalele de socializare certSIGN (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIN, Twitter)”, precizează reprezentanţi certSIGN într-un comunicat preluat de Agerpres. Copiii şi părinţii vor fi conectaţi împreună la aventurile din Cyber City, iar campania este însoţită şi de un concurs cu premii Lego desfăşurat la un post de radio. 

Aproape toți copiii utilizează telefonul mobil sau tableta pentru jocuri, pentru a urmări filmuleţe animate sau, în cazul celor cu vârsta mai mare, pentru a socializa. Un studiu al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, publicat în noiembrie 2019, arăta că jumătate dintre copii admit că stau mai bine de 6 ore pe zi on-line, iar mulți dintre ei au primit mesaje cu caracter sexual de la necu­noscuți. De asemenea, 13% dintre intervievaţi au recunoscut că au renunțat la somn sau la mâncare pentru a fi on-line, iar aproape jumătate dintre ei postează date personale, precum adresa unde locuiesc. 

(Oana Nistor)