Campanie de donare de sânge la Rectoratul Politehnicii Bucureşti

Un articol de: Oana Nistor - 21 Octombrie 2015

Pe parcursul întregii săptămâni, la sediul Rectoratului Universităţii Politehnica din Bucureşti, de pe Splaiul Independenţei nr. 313, în sectorul 6, se derulează o campanie de donare de sânge organizată de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) – „Sângele înseamnă viaţă!”. Potenţialii donatori sunt aşteptaţi de medicii de la Centrul de Transfuzie Sanguină în intervalul orar 8.30 - 12.30 la rectorat. Cei care vor să doneze sânge trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, o greutate minimă de 58 kg pentru femei şi 60 kg pentru bărbaţi, să nu fi avut sau să nu aibă hepatită de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, de tiroidă, miopie - 4 dioptrii, anemie, gripă, să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale sau stomatologice. De asemenea, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării, iar femeile să nu fie însărcinate sau în perioada de lăuzie.