Campanie europeană pentru purtarea centurii de siguranţă
▲ În săptămâna 18-24 februarie, în peste 20 de ţări europene, între care şi România, se derulează o campanie de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la importanţa purtării centurii de siguranţă ▲ Campania se desfăşoară sub titlul „Salvaţi-vă copiii! Adulţii pot alege - copiii, nu!“ ▲
Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL) a iniţiat, în luna februarie, o campanie de impunere a respectării legii care obligă la purtarea centurii de siguranţă. Potrivit datelor prezentate de conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), campanie se desfăşoară sub titlul „Salvaţi-vă copiii! Adulţii pot alege - copiii, nu!“. Pe durata acestei campanii, în săptămâna 18-24 februarie, în peste 20 de ţări europene, între care şi România, vor avea loc acţiuni coordonate şi simultane, în care se vor face verificări şi se vor aplica sancţiunile legale, acolo unde este cazul, vor fi distribuite informaţii şi se vor da sfaturi referitor la importanţa şi necesitatea utilizării centurilor de siguranţă de către toţi ocupanţii autovehiculelor. În atingerea obiectivului campaniei, poliţiştii apelează la copii, pe care îi consideră „un aliat în lupta pe care o duc în vederea reducerii mortalităţii pe şosele, prin faptul că aceştia îi pot influenţa şi convinge pe adulţi să utilizeze centurile de siguranţă“, se precizează în comunicatul MIRA. Potrivit cercetărilor ştiinţifice, prin neutilizarea centurilor de siguranţă se măreşte semnificativ riscul de a fi ucis sau grav rănit în cazul unei coliziuni, iar mii de vieţi omeneşti ar putea fi salvate, dacă toată lumea ar respecta această regulă elementară. Utilizarea centurii de siguranţă a devenit obligatorie în Europa în anul 1993 pentru toţi ocupanţii autoturismelor, şi, de anul trecut, printr-o directivă a UE, prevederea a fost extinsă şi a devenit obligatorie şi la cei cei care se află în vehiculele de transport marfă sau autocare.