Campanie împotriva distrugerii patrimoniului
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) a lansat campania „Omul dărâmă locul“, ce urmăreşte schimbarea percepţei publice asupra patrimoniului construit şi care se va desfăşura până pe 3 iulie. Bucureştiul este singura capitală din Europa care a pierdut, pe vreme de pace, un număr echivalent de clădiri pierdute de alte capitale pe vreme de război, arată Ministerul Culturii, un exemplu fiind cartierul Uranus, unul dintre cele „demolate de monstruosul elan urbanistic din perioada regimului comunist“. Scopul campaniei este de a sublinia că promovarea şi conservarea patrimoniului construit depind, în primul rând, de crearea deprinderii de a sancţiona public orice proiect de demolare sau de mutilare a caselor şi a zonelor construite. Cele trei săptămâni de campanie sunt dedicate înţelegerii faptului că memoria culturală şi chipul frumos al oraşelor sunt distruse nu doar de proiectele investitorilor imobiliari, ci şi de indiferenţa şi pasivitatea cotidiană a celor care locuiesc în spaţiul urban.
Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, va lansa „Cartea Neagră a Patrimoniului“ în deschiderea Târgului de Carte Bookfest, ce se va desfăşura între 17 şi 21 iunie, la Romexpo. Volumul conţine imagini cu clădiri de patrimoniu din Bucureşti, distruse sau degradate, din perioada 1990- 2009. Volumul, coordonat de Hanna Derer, consilier personal al ministrului pe probleme de patrimoniu, îi are ca autori pe Hanna Derer, Peter Derer, Dan Lungu, Dana Mihai şi Andrei Pippidi. Pe 18 iunie va avea loc o dezbatere pe marginea cărţii la Librăria Cărtureşti, printre participanţi fiind Theodor Paleologu, Bogdan Tătaru Cazaban, consilier de stat în Administraţia Prezidenţială - Departamentul Cultură Culte, consilierii ministrului Culturii, Hanna Derer şi Irina Iamandescu, şi Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. În seara aceleiaşi zile, violonistul Alexandru Tomescu va susţine concertul „Requiem pentru o casă“, la vioara Stradivarius-Elder, în faţa casei de pe strada Visarion nr. 8 (strada Visarion, colţ cu bulevardul Lascăr Catargiu). Alte workshop-uri şi dezbateri vor avea loc până pe 3 iulie.