Campanie pentru prevenirea infracţionalităţii la Piatra Neamţ

Data: 20 Iunie 2014

Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ au aflat de la reprezentanţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Neamţ cum pot preveni infracţiunile contra patrimoniului. Întâlnirea s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Piatra Neamţ, în cadrul Campaniei naţionale „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi!“. În faţa slujitorilor sfintelor altare au luat cuvântul poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Neamţ, precum şi reprezentantul unei firme de asigurări. După cum ne-a relatat pr. Ciprian Timofte, secretarul Protopopiatului Piatra Neamţ, prin această campanie s-a dorit ca preoţii să comunice comunităţilor pe care le păstoresc pericolele la care se pot expune enoriaşii în cazul neluării măsurilor de siguranţă şi neimplicării în acţiuni preventive.