„Campion în şcoală”
Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport au semnat un protocol de colaborare în vederea implementării Programului Naţional „Campion în şcoală”. În cadrul proiectului care se va derula în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, cel puţin 47 de sportivi români care au obţinut de-a lungul carierei rezultate remarcabile vor participa activ la lecţiile de educaţie fizică şi sport, la orele de consiliere şi orientare şcolară, precum şi la competiţiile sportive şcolare care vor fi organizate în diferite judeţe.
Campionii care au obţinut rezultate deosebite la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale, Europene şi Naţionale vor interacţiona în mod direct cu elevii cu scopul de a-i impulsiona, prin puterea exemplului, să-şi canalizeze mai mult atenţia către sport atât pentru dezvoltarea talentului, cât şi pentru a avea „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
Concret, sportivii români retraşi din activitate vor participa la orele de educaţie fizică şi sport, la activităţile de consiliere şi orientare şcolară, precum şi la diverse alte acţiuni sportive extraşcolare.
Programul Naţional „Campion în şcoală”, care va fi implementat în unităţile de învăţământ ca urmare a protocolului semnat între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport, urmărește „creșterea gradului de participare activă și sistematică a elevilor la activități sportive și promovarea sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate și a condiției fizice și psihice”.
Creșterea interesului elevilor pentru activitățile sportive curriculare și extracurriculare va fi posibilă şi prin organizarea de concursuri şi competiţii şcolare la nivel local, judeţean şi naţional.
Protocolul prevede implicarea a minimum 47 de campioni ai sportului românesc, care vor participa la activităţile programului în calitate de „ambasadori ai sportului şcolar”.
„Prin acest protocol dorim să aducem marii campioni ai sportului românesc mai aproape de elevi şi de cadrele didactice, pentru a inspira şi pentru a motiva generaţiile tinere să adopte un stil de viaţă sănătos şi activ. Aceşti ambasadori ai sportului vor inspira elevii prin exemplul lor de dăruire, disciplină şi curaj, demonstrând că succesul vine din respectul pentru reguli şi din munca susţinută. Prin acest program ne dorim să creştem gradul de participare a elevilor la activităţile sportive, să dezvoltăm spiritul de echipă şi să cultivăm o mentalitate de învingător, nu doar pe terenul de sport, ci şi în viaţa de zi cu zi”, a afirmat ministrul educaţiei, Ligia Deca, potrivit unui comunicat de presă.
Totodată, programul urmăreşte creşterea gradului de participare activă şi sistematică a elevilor la activităţi sportive şi promovarea sportului ca mijloc de îmbunătăţire a stării de sănătate şi a condiţiei fizice şi psihice, Elisabeta Lipă, multiplă medaliată olimpică la canotaj şi acum preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, afirmând că „sportul îi poate ajuta pe tineri să devină oameni mai buni”.
„Acest parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport este o dovadă clară că, atunci când lucrăm împreună, putem obţine rezultate extraordinare. Astăzi plantăm seminţele unei generaţii mai puternice şi mai unite, pentru că sportul nu înseamnă doar medalii şi recorduri. Înseamnă valori corecte, ambiţie, perseverenţă, respect, fair-play. Educaţia fizică şi sportul nu sunt doar materii şcolare, ci instrumente esenţiale pentru dezvoltarea integrală a copilului”, a mai transmis Lipă. (O. N.)