Campionat de fotbal în Bistriţa Năsăud

Data: 11 Iulie 2014

Asociaţiile Tinerilor Creştini Ortodocşi din protopopiatele Bistriţa, Năsăud şi Beclean, organizează azi un campionat de fotbal pentru tineri. Jocul se va desfăşura la Baza sportivă „Alex“ din Bistriţa. Se vor întrece nouă echipe, câte trei din fiecare protopopiat al judeţului Bistriţa-Năsăud. Tinerii vor participa la început la o slujba de binecuvântare oficiată de un sobor de preoţi, în Biserica „Sfânta Treime“ din Bistriţa.

„Scopul acestei întâlniri este de a socializa, de a se forma o legătură între tinerii creştin-ortodocşi ai judeţului nostru, de a promova sportul şi de a promova sănătatea spirituală, care o atrage după sine pe cea fizică“, a declarat pr. Tudor  Mudure, inspector eparhial pentru tineret. Participanţii la campionat vor primi la final diplome, iar câştigătorii vor juca un meci amical cu echipa de fotbal formată din preoţi din cele trei protopopiate. Evenimentul se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan. (Alexandra Andereş)