Capela Sturdza la 160 de ani de la sfințire

În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei, Mihail Sturdza, și de soția sa, Smaragda. În spatele frumu­seții acestui monument, care a atras încă de la început admirația contemporanilor, se află o istorie de familie marcată de exil, de pierderea neașteptată a unui fiu și de dorința de a păstra vie amintirea lui.

După abdicare, Mihail Stur­d­za s-a stabilit în anul 1851 la Paris, unde a cumpărat mai multe imobile, între care și palatul de pe rue de Varenne nr. 73. Aici s-a îngrijit îndeaproape de educația copiilor săi. Tânărul prinț Mihail a fost înscris la Liceul Imperial Napoleon Bonaparte, cunoscut astăzi ca Liceul Condorcet, una dintre instituțiile de învăță­mânt de prestigiu ale capitalei franceze. Școala avea un corp profesoral de elită, iar tânărul român s-a remarcat prin inteli­gență, blândețea caracterului și dragostea de datorie.

La numai 17 ani, prințul cunoș­tea, pe lângă limba română, latina, greaca, franceza, germana, italiana și engleza. Pregătirea sa umanistă era una temeinică, așa cum o dove­dește și programa examenului de bacalaureat, care cuprindea opere din literatura și filosofia antică, precum și scrieri importante ale culturii franceze. Viitorul părea să-i deschidă larg porțile. Însă în dimineața zilei de 30 iunie 1863, la ora 4:45, tânărul prinț a trecut neașteptat la cele veșnice, după ce în seara precedentă participase la festivitățile prilejuite de încheierea bacalaureatului. Împrejurările exacte ale morții au rămas neelucidate.

Vestea a produs o adâncă durere nu doar în familia sa, ci și în comunitatea școlară. Directorul liceului, Bernard Fourneron, îi trimitea tatălui, la 3 iulie 1863, o scrisoare de condoleanțe în care mărturisea că nici un elev nu merita mai mult atașamentul profesorilor și colegilor săi. Textul acestei scrisori, păstrat pe o plachetă de bronz aurit în capelă, rămâne până astăzi o mărturie despre însușirile sufle­tești ale tânărului Mihail.

Familia a luat în considerare mai multe locuri de înhumare. În Moldova, fostul domnitor pregătise o criptă funerară la Mănăstirea Frumoasa, însă împrejurările politice făceau dificilă aducerea trupului în țară. A fost avut în vedere și un cimitir din Paris. Alegerea s-a îndreptat, în cele din urmă, către Baden-­Baden, stațiunea în care tânărul prinț obișnuia să petreacă lunile de vară și pe care o îndrăgise. Aici, tatăl său îi cumpărase deja un teren, cu gândul că, după încheierea studiilor, își va ridica o reședință de vară.

Hotărâtoare a fost și dorința mamei, Smaragda Sturdza, care se retrăsese la Baden-Baden pentru a-și găsi liniștea după greaua încercare. Astfel s-a născut gândul construirii unei capele funerare. Nu întâmplător, cei care au scris despre această ctitorie au văzut în ea rodul dragostei și al durerii unei mame pentru fiul pierdut prea devreme.

O ctitorie ortodoxă în inima Europei

Pentru a da formă acestui proiect, Mihail Sturdza a apelat la unul dintre cei mai apreciați arhitecți ai vremii, Leo von Klenze. În septembrie 1863, ajuns la Baden-Baden, acesta a prezentat în numai cinci zile trei variante de plan, toate inspirate din arhitectura bizantină, din care a alcătuit proiectul definitiv. Moartea sa, la 27 ianuarie 1864, a făcut ca executarea lucrărilor să fie preluată de Georg von Dolmann.

Construcția a început oficial în mai 1864, după obținerea autoriza­ției. Șantierul a îmbinat metodele tradiționale cu mijloace tehnice moderne. Blocurile de gresie erau aduse din carierele regiunii, transportate cu carele cu boi și pe o cale ferată îngustă, apoi ridicate cu ajutorul unei macarale mobile. Piatra albă provenea din zona Murgului, iar cea roșie de pe muntele Merkur. Până la 31 august 1865, structura edificiului era încheiată. Domnitorul a ales pentru acoperiș învelitoarea de cupru și aurirea celor două cupole.

La împodobirea lăcașului au lucrat artiști de renume. Marmura a fost adusă din diferite regiuni ale spațiului central-european, iar frații Viotti din München au realizat finisajele interioare în tehnici decorative care imitau varietatea și strălucirea marmurei. Sculptorul Anselm Sickinger a executat elementele ornamentale, Augustus Schultze a împodobit ancadramentele ferestrelor, iar pictorul Wilhelm Hauschild a realizat frescele, chipurile Sfinților Evangheliști, ale celor doisprezece Apostoli și pictura Altarului. Icoanele catapetesmei, realizate pe metal, au fost trimise de Andreas Müller. În capelă a fost așezat și ansamblul statuar al familiei, sculptat de Gabriel Thomas.

Prin hotărârea autorităților locale din 15 noiembrie 1865, înăl­țimea pe care fusese ridicat lăcașul a primit numele St. Michaelsberg - Mont Saint Michel, iar edificiul a devenit cunoscut drept Stourdza Kapelle. Presa epocii vorbea cu admirație despre armonia, strălucirea și originalitatea acestei opere, în care elementele artei antice se întâlneau cu tradiția arhitecturii ortodoxe.

Sfințirea din 25 octombrie 1866

Sfințirea capelei, săvârșită la 25 octombrie 1866, a reprezentat nu numai un eveniment religios, ci și un moment de întâlnire a unor importante personalități ale Europei. La invitația familiei Sturdza au participat regina Augusta a Prusiei, viitoarea împărăteasă a Germaniei, prințesa Wilhelma de Baden, prințul de Fürstenberg, Lady Mary Hamilton, ambasadorul britanic sir Robert Malet, precum și alți repre­zentanți ai caselor princiare și ai cercurilor diplomatice. Din partea Rusiei, Wilhelm von Kotzebue a adus o telegramă de condoleanțe a țarului, însoțită de exprimarea înaltului său protectorat asupra noului lăcaș.

Contextul politic al epocii se reflecta și în statutul bisericesc al capelei. După abdicarea sa și în condițiile schimbărilor din Moldova, Mihail Sturdza nu a reușit să stabilească legătura canonică dorită cu autoritatea bisericească de la Iași. Prin mijlocirea familiei soției sale, capela a fost așezată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Patriarhul Sofronie al III-lea l-a delegat pentru sfințire pe arhimandritul Antonios Chariatis, slujitor al comunității grecești din Viena, împreună cu alți clerici.

Lăcașul a fost pus, potrivit dorinței ctitorului, sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail. La sfârșitul slujbei, delegatul patriarhal a rostit un cuvânt în limbile greacă și franceză, adresat și reginei Augusta a Prusiei. În cuvântarea sa, credința era înfățișată drept legătura sfântă dintre pământ și cer, care îl luminează pe om, îl îndeamnă la milostenie și îl însoțește până dincolo de mormânt. Ctitorului i se adresa îndemnul ca această lucrare să rămână „un monument viu”, păstrând din veac în veac amintirea dragostei sale pentru credință.

La încheierea festivităților, Mihail Sturdza a plantat lângă capelă un stejar moldovenesc, primit de acasă, ca semn al rădăcinilor pe care familia nu le uitase nici departe de țară. A urmat un moment festiv, la care a cântat corala orașului Baden-Baden, dirijată de Pfeiffer, iar ctitorii au oferit daruri artiștilor și constructorilor.

La data sfințirii, sarcofagul tânărului prinț nu fusese încă adus de la Paris, cripta nefiind pe deplin pregătită. Sicriul a sosit la Ba­den-Baden la 20 iunie 1867, fiind întâmpinat de familie și de părintele Ghenadios Rumeliotis, care a săvârșit slujba de prohodire și l-a așezat în criptă. Cu acest prilej, fostul domnitor a dăruit 600 de florini de aur pentru ajutorarea săracilor și sprijinirea pompierilor voluntari din localitate.

Ctitoria a fost întregită prin ridicarea unei case pentru preoții slujitori și amenajarea parcului din jur, deschis celor care doreau să afle aici un loc de liniște. La 160 de ani de la sfințire, Capela Stourdza, aflată încă din 1882 sub autoritatea canonică a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, rămâne mărturia unei dureri prefăcute în rugăciune, dar și a credinței unui domnitor moldovean care, departe de țara sa, a lăsat Europei un monument al spiritu­alității ortodoxe.