Caravana filmului românesc

Data: 16 Iulie 2019

Caravana filmului românesc, proiect al Asociaţiei CineCultura, ajunge la Cernavodă în perioada 15-21 iulie, în Piaţa centrului civic urmând a fi organizate vizionări gratuite ale unor celebre pelicule româneşti, au informat organizatorii.

Proiectul cultural „Caravana filmului românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale” este derulat în parteneriat cu MDV Audio Studio şi Digifilm Design, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Arhivei Naţionale de Filme şi Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Programul propus în cadrul Caravanei filmului românesc de la Cernavodă este variat, adresându-se spectatorilor de toate vârstele. Astfel, cinefilii care vor alege să îşi petreacă serile în compania Caravanei filmului românesc se vor întâlni cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu, Marin Moraru şi Octavian Cotescu din „Operaţiunea Monstrul” (regia: Manole Marcus), vor putea parcurge o călătorie imaginară cu Sergiu Nicolaescu în al său „Orient Express” sau vor pleca spre case înduioşaţi de drama eroinei din emoţionantul film „Dimineaţa care nu se va sfârşi”. De asemenea, spectatorii vor putea să se amuze vizionând povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) şi a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei... secrete” (regia: Alexadru Tatos), vor râde în hohote de aventurile celor trei eroi cărora le este furat biletul câştigător la loterie, din spumoasa comedie „Două lozuri” (regia: Paul Negoescu), vor fredona o melodie, împreună cu „Liceenii rock’n’ roll” (regia: Nicolae Corjos) sau se vor distra, participând (afectiv) la escapada cool, a tinerilor din „Selfie” (regia: Cristina Iacob), se arată în comunicatul organizatorilor.

Proiecţiile au debutat luni, 15 iulie, la ora 21:00, cu filmul „Orient Express”, cu regia şi scenariul de Sergiu Nicolaescu.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, proiectul de la Cernavodă fiind realizat cu sprijinul primăriei.