Carduri Visa şi MasterCard blocate temporar
Mai multe bănci din România au decis să blocheze temporar, până la preschimbare, cardurile clienţilor care au vizitat Spania de la începutul acestui an, în urma unor alerte privind suspiciuni de fraudare transmise de operatorii internaţionali Visa şi MasterCard. „Visa Europe a fost informată cu privire la o posibilă problemă în Spania, detaliile nefiind confirmate încă, dar nu credem că problema ţine de Visa. Aşa cum se întâmplă în mod normal în astfel de situaţii, am contactat o serie de bănci membre pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia şi unele dintre acestea pot hotărî să ia măsuri de precauţie“, se arată în răspunsul transmis agenţiei Mediafax de Visa Europe. În astfel de situaţii, operatorii internaţionali au obligaţia să sprijine investigaţiile aflate în derulare şi să anunţe băncile membre cu privire la rezultatele obţinute, astfel încât acestea să poată lua măsuri de protejare a posesorilor de carduri. „Deţinătorii de carduri care sunt victime nevinovate ale acestei fraude îşi vor primi banii înapoi, în funcţie de condiţiile şi termenii băncii lor. ING Bank a confirmat că a primit alerte privind posibile fraude în Spania. Deşi nu s-a înregistrat nici o fraudă pe cardurile ING, banca a procedat la blocarea cardurilor, anunţarea posesorilor şi înlocuirea de urgenţă a cardurilor sesizate, ca o măsură de protecţie a clienţilor. „Regretăm neplăcerile create clienţilor prin această măsură, dar trebuie să înţeleagă că este o decizie luată pentru protejarea fondurilor existente pe aceste carduri. Procesul de înlocuire a cardurilor a început şi se va finaliza într-un timp cât mai scurt“, a declarat, pentru Mediafax, directorul de Carduri al ING Bank Romania, Adrian Apolzan.