Cartea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „La Joie de la fidelité“, publicată în suedeză
Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, şi Preasfinţitul Dositei, Episcopul sârbilor ortodocşi din Scandinavia şi Marea Britanie, au avut mai multe întâlniri, în perioada 22-23 aprilie, la Stockholm, cu teologi şi intelectuali din Suedia, despre rolul şi locul Bisericii în societatea scandinavă. Cu acest prilej, a fost prezentată cartea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „La Joie de la fidelité“, publicată recent în limba suedeză sub titlul „Trons sanning och glädje“, în cadrul unui parteneriat între editurile teologice suedeze Artos şi Anastasis din Stockholm. „Această editare face parte dintr-un proiect mai amplu, care pune în valoare teologia ortodoxă, anterior fiind traduse lucrări ale teologilor Vladimir Lossky şi Alexander Schmemann. Cartea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este primită aici cu mare interes, fiind o mărturie de responsabilitate pastorală în contextul scandinav atât de sensibil la misiunea socială a Bisericii“, a declarat Preasfinţitul Episcop Macarie. Urmează să fie editate în suedeză şi alte lucrări ale marilor teologi ortodocşi, printre care şi „Teologia dogmatică“ a părintelui Dumitru Stăniloae.