„Cărțile care ne-au făcut oameni” ne dau întâlnire la Humanitas

Un articol de: Dan Cârlea - 21 Martie 2017

Librăria Humanitas Cișmigiu ne invită, mâine, de la ora 19:00, la prima ediție a conferințelor susținute de Dan C. Mihăilescu și invitații săi, sub denumirea „Cărțile care ne-au făcut oameni”. Așa cum era și firesc, prima ediție este dedicată Cărții Cărților, întâlnirea de mâine desfășu­rându-se sub titlul „Biblia - o carte cât lumea”. Invitații scriitorului Dan C. Mihăilescu sunt: Francisca Băltăceanu, specialist în hermeneutica Bibliei, în filologie clasică și ebraică, și Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filozofice, fost ambasador extraordinar și pleni­potențiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Despre aceste întâlniri, pe care le dorim cât mai longevive, Dan C. Mihăilescu spune: „Iată că, după ce ani de-a rândul am prezentat, ca oaspete pe micul ecran, câte o carte pe zi, mi se oferă ocazia de a deveni gazda unor întâlniri față către față cu unii dintre scriitorii din sumarul unui volum intrat între timp în bibliografiile școlare: „Cărțile care ne-au făcut oameni”. Scriitorul afirmă că „mi le doresc și mi le imaginez ca pe un Janus bifrons, cu un ochi către setea culturală și exasperatele in­ten­sități de lectură ale trecutului, iar cu celălalt către precaritatea spirituală a prezentului. Ca proaspăt bunic, refuz cu ob­stinație să cred că nepoții noștri vor fi incapabili pentru rolul lui Prospero, ori al Mirandei, optând irepresibil și invariabil pentru Caliban. În 2017, vor fi nouă asemenea seri în care sper că ne vom încălzi reciproc ființa, într-o infuzie de nădejde (sau de binecuvântată amăgire, depinde cu privim lucrurile). Cum altfel să începem de nu cu Biblia, o carte cât lumea, deopotrivă venerată, controversată, adorată, hulită, ignorată, dar fără de care nu e de conceput studiul istoriei civilizației, ca și al istoriei artelor, ideilor, vieții sociale, formelor politice ş.a.m.d. Și cu doi invitați a căror luminoasă anvergură spirituală e din plin grăitoare pentru forța plăsmuitoare a Subiectului: Francisca Băltăceanu și Bogdan Tătaru-Cazaban. În lunile următoare ne vom întreba ce au însemnat (și cât mai contează) erudiția, poezia, filozofia, romanul, traducerile, ca și însăși înțelepciunea în viața noastră”.