„Casa“ de la Bari a Sfântului Ierarh Nicolae

Intrând în luna decembrie, fiecare sărbătoare ne aduce parcă mai aproape de ieslea Mântuitorului. Sfântul care se bucură de cea mai mare popularitate în această perioadă este ierarhul Mirelor Lichiei, Sfântul Nicolae. Întrucât ne aflăm pe o cale a pelerinilor, am dorit să ne oprim astăzi într-un loc despre care nu am vorbit până acum: Biserica „Sfântul Nicolae“ din Bari, Italia. Mii de pelerini merg acolo pentru a se închina la moaştele sfântului, adăpostite de catedrala care îi poartă numele.

 

 

 

Situat pe coasta Adriaticii, în sudul Italiei, oraşul Bari este capitala regiunii italiene Puglia şi a provinciei Bari.

 

 

În secolul al III-lea, Bari era un port înfloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrală a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astăzi în limba italiană, Puglia). După ce a rezistat invaziei greceşti, Bari a fost cucerit de romani şi a dobândit statutul de „municipium“. În anul 840, Bari a fost ocupat de către saracini, fiind recâştigat, în anul 870, de bizantini, oraşul devenind principalul centru italian din punct de vedere politic, militar şi comercial din întreg Imperiul Roman de Răsărit. Dominaţia bizantină a luat sfârşit în anul 1071.

 

 

„Să ia de acolo moaştele mele…“

 

 

Să facem o călătorie în timp, în zorii celui de-al doilea mileniu. Într-un oraş aflat la malul mării, Mira, odihneau de câteva secole sfintele moaşte ale celui ce nu încetase nici o clipă a face minuni în vieţile celor aflaţi în nevoi. De-a lungul secolelor, faima minunilor ce se petreceau la moaştele Sf. Nicolae făcuse din oraş un centru de pelerinaj. Marinarii şi comercianţii ce poposeau aici duceau în locurile de baştină credinţa în binefacerile acestor sfinte relicve.

 

 

În anul 1087, pe vremea împăratului grec Alexie şi a patriarhului Nicolae al Constantinopolului, musulmanii au năvălit contra stăpânirii greceşti de pe acea parte de mare. Astfel, începând de la Herson, aceştia au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile, iar pe cei ce au scăpat de sabie i-au robit şi au luat toate părţile acelea în stăpânirea lor. Tot atunci au pustiit şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei (astăzi localitatea Demre, aflată în sudul Turciei). Dumnezeu a îngăduit ca moaştele sfântului să fie duse de acolo tocmai în Italia, pentru a nu cădea în mâinile turcilor.

 

 

Despre mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari există mai multe variante, dar noi ne vom opri doar asupra uneia. Conform acesteia, Sfântul Nicolae s-a arătat într-o noapte unui preot care locuia în cetatea Bari şi i-a zis: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu, aşa voind Domnul Dumnezeul meu“. Preotul a mers în biserică şi a povestit vedenia pe care o avusese. Cei din cetatea Var au luat trei corăbii şi, îmbrăcându-se în haine de negustori, pentru a nu întâmpina probleme pe drum, au mers în Lichia, în cetatea Mirelor. Ajungând acolo şi intrând în biserică, au întrebat de moaştele sfântului, spunând că vor să se închine la ele. Atunci li s-a arătat mormântul, în biserică, unde, sub, pardoseală, în pământ, erau adăpostite moaştele Sfântului Nicolae. Dând la o parte pardoseala bisericii şi săpând pământul, au găsit racla sfântului, iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele sale moaşte. Strângând mirul în vase şi luând moaştele sfântului, preoţii le-au dus la corăbiile lor şi au plecat spre Italia, ajungând la Bari într-o zi de duminică.

 

 

 

 

9 mai este zi de sărbătoare la Bari

 

 

 

 

Poporul din Bari, înştiinţat fiind de venirea cinstitelor moaşte ale sfântului, a ieşit în întâmpinarea lor. Moaştele au fost aşezate în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, care era lângă mare. Oamenii care au adus preţiosul odor au făcut legământ să construiască o catedrală în care acestea să-şi găsească odihna veşnică. Cripta a fost finalizată în octombrie 1089 de papa Urban al II-lea.

 

 

Apoi au mutat cinstitele moaşte ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ în biserica cea nouă. De atunci, s-a consemnat în calendarul creştin-ortodox sărbătoarea aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae în ziua a noua a lunii mai, cinstindu-se prin acestă sărbătoare ambele aduceri: cea din Mira la Bari, şi cea din Biserica „Sfântului Ioan Botezătorul“ în biserica cea nouă. Ziua de 9 mai este sărbătorită la Bari cu focuri de artificii, parade, concerte şi dansuri populare.

 

 

 

 

Important centru de pelerinaj pentru italienii şi creştinii ortodocşi din estul Europei

 

 

 

 

Construcţia Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae (Basilica di San Nicola, în limba italiană) a început în anul 1089 şi a durat până în anul 1197, fiind înălţată în timpul dominaţiei italo-normande a Apuliei. Catedrala „Sfântul Nicolae“ este, în prezent, un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

 

 

Arhitectura bisericii este deosebită. Are o formă pătrată, semănând mai mult cu un castel decât cu o biserică. Acest lucru este întărit de prezenţa a două turnuri masive în lateralele faţadei. Este posibil să fi jucat şi rolul de castel de-a lungul istoriei.

 

 

Interiorul este format dintr-o navă şi două abside, despărţite prin coloane de granit şi pilaştri. Prezbiteriul (spaţiul din biserică aflat între altar şi naos) este separat de restul edificiului de trei arce sprijinite pe coloane de influenţă bizantină. Deasupra acestora se află „matroneum“, un loc gen tribună, destinat femeilor, cu deschiderea spre nava bisericii. A fost prima biserică cu această arhitectură, constituind un model ce va fi ulterior imitat de multe alte clădiri din regiune.

 

 

Basilica găzduieşte una dintre cele mai semnificative sculpturi romanice din sudul Italiei - este vorba despre o „catedră“, adică un tron episcopal, terminat la sfârşitul secolului al XI-lea. În biserică se mai află şi preţioasele mozaicuri ce pavează podeaua din criptă şi prezbiteriu. Ciborium-ul (baldachin susţinut de coloane deasupra altarului) este cel mai vechi din regiune fiind, de asemenea, decorat cu mozaicuri. Acesta are patru coloane împodobite cu imagini, sculpturi de animale şi figuri mitologice. Cripta Sfântului Nicolae, cu 26 de coloane, susţinând capiteluri bizantine şi romanice, păstrează moaştele sfântului. Muzeul bisericii deţine numeroase şi importante opere de artă, incluzând şi o colecţie de sfeşnice din secolul al XII-lea, donate de către regele Charles I de Anjou.

 

 

Biserica a fost renovată la sfârşitul secolului al XIII-lea, în anul 1456 şi în secolul al XVII-lea. În secolul al XX-lea, renovarea a dus la îndepărtarea multor adaosuri baroce. Fiind un sălaş important pentru toată lumea creştină, în interiorul ei a fost amenajat şi un paraclis ortodox.