Căsătoriile fictive, sub investigaţie
Aproximativ 8 milioane de europeni trăiesc şi muncesc în altă ţară din UE decât cea în care s-au născut, exercitându-şi, astfel, unul dintre drepturile fundamentale care le revin în calitate de cetăţeni europeni - dreptul la libera circulaţie. Comisia a publicat anumite explicaţii menite să clarifice problema drepturilor de şedere ridicată de foarte mulţi europeni, care reclamă că legislaţia nu este tocmai clară şi lasă loc unor interpretări. Unul dintre cele mai frecvente cazuri de încălcare a legislaţiei se referă la persoanele originare din ţări aflate în afara spaţiului comunitar care, căsătorindu-se cu cetăţeni europeni, obţin dreptul de a locui şi de a circula liber pe teritoriul UE. Noile orientări prevăd că ţările UE pot solicita viză soţilor care nu provin dintr-un stat membru. În acelaşi timp, însă, prevăd şi că autorităţile naţionale trebuie să le acorde viză soţilor. Ţările din Uniune pot efectua investigaţii în cazul căsătoriilor suspectate că ar fi fictive, însă numai pe baza unor criterii bine definite.