Castelul de la Miclăușeni, un tezaur arhitectural al Moldovei

Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.

Construit în stil neogotic târziu, pe amplasamentul unui mai vechi ­conac al familiei Sturdza, de la 1755, Castelul Miclăușeni a fost ridicat în perioada 1880-1904, de către boierii George și Maria Sturdza. Înconjurat de un parc natural din care și azi se păstrează o bună parte, edificiul va fi fascinant încă de pe atunci, așa cum fascinează și azi, prin frumusețea detaliilor și a decorului exterior, dar și prin eleganța interioarelor. Până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, familia Sturdza a putut să se bucure de acest cămin, fără a fi nevoită să-l părăsească. Însă mai întâi conflagrația, iar mai apoi îndelungata perioadă comunistă l-au transformat dintr-o clădire strălucitoare, amenajată cu gust, cu o bibliotecă impresionantă și colecții de arme și artă, într-una supusă jafului și unei cumplite degradări.

„Deteriorarea castelului a început încă din cel de-Al Doilea Război Mondial, când a fost devastat, ca urmare a folosirii lui de către armata sovietică. Aici a fost un punct în care aceasta tria prizonierii de război. Rușii au locuit o iarnă în castel, iar după plecarea lor a fost efectiv devastat - vitralii sparte, au fost furate bijuterii, tablouri, argintărie, inclusiv portițele de la sobe, cărțile din celebra bibliotecă au fost utilizate pentru foc, s-au făcut tăieri masive de arbori din parcul castelului”, povestește maica Parascheva Călmățuianu, coordonatoarea complexului turistic din care face parte Castelul de la Miclăușeni.

Iar drumul său căznit nu s-a încheiat aici. Întoarsă din refugiu, fiica Sturdzeștilor, Ecaterina, nu a mai avut puterea financiară pentru a-l repara, așa că l-a donat Episcopiei Romanului, pentru a înființa aici o mănăstire de maici. În aceste împrejurări au fost făcute și primele reparații. Însă din 1953, din momentul naționalizării, și până la retrocedarea sa către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în 2001, drumul său prin istorie a fost unul trist și plin de încercări. Timp de 40 de ani, în plin regim comunist, în castel au fost amenajate dormitoarele unei școli-cămin destinate copiilor cu handicap mediu spre sever. Despuiat de tot ce era la interior din vechea locuință boierească, utilizat în scopuri improprii, monumentul a suferit o degradare accentuată. „În primul rând, a trebuit să fie adaptat noii destinații. Apoi au mai fost alți factori care au contribuit la degradarea lui. Au fost unele incendii la mansardă, iar apa s-a infiltrat puternic în ziduri. Apoi nu a fost bine încălzit, pardoselile au putrezit și, fiind cazați aici copii care nu se puteau descurca singuri, au fost impregnate de un miros persistent de urină”, explică maica Parascheva.

În ciuda destinului său complicat și trist, castelul a rămas în picioare ca să-și spună, până astăzi, povestea. Iar ultima și cea mai consistentă etapă de restaurare, începută în 2024 și finalizată de curând, i-a redat zveltețea și eleganța care l-au făcut atât de faimos încă din epoca în care a fost construit.

Grijă pentru autenticitate

Lăsăm în urmă istoria înnegurată a palatului și pornim, alături de maica Parascheva, ghidul cel mai potrivit pentru a face saltul înspre prezent, într-un tur al interioarelor. La parter, saloane de lucru, saloane de primire, camera femeilor, în fapt un atelier de lucru de mână în care, printre altele, s-au împletit și haine pentru soldații aflați pe front sau pentru orfanii Primului Război, atelierul de pictură, folosit atât de mama, Maria Sturdza, cât și de fiica Ecaterina, camera copilului, pe care a ocupat-o un băiețel, Matei, pe care Ecaterina l-a înfiat la un moment dat.

„Maria avea pasiunea realizării de manu­scrise, caligrafiate și ilustrate, la fel ca vechile miniaturi. S-au păstrat câteva volume realizate de ea. Unul este la Biblioteca Academiei, unul la Biblioteca Sfântului Sinod, iar unul la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași”, povestește ghidul nostru. De cealaltă parte a coridorului se află aripa în care s-au păstrat câteva încăperi din vechiul conac de la 1755. Într-una dintre acestea a locuit Ecaterina ­Sturdza, călugărită în ultimii ani de viață. „Este o cameră pe care i-o dedicăm și în care dorim să creăm atmosfera unei mici chilii monahale”, explică maica Parascheva.

Pe culoare, pașii ni se aud ca niște șoapte ale trecutului. În încăperile de la etaj, muzeografii castelului au reconstituit duhul căminului boieresc de odinioară, folosindu-se fie de un mic accent, fie de un obiect de epocă. Alteori, amprentele foștilor proprietari sunt doar sugerate. Memoria locului e ca un diapazon. Vibrează ori de câte ori hologramele timpului îl ating. În odaia Mariei, o umbreluță de epocă te transportă cu gândul la femeile începutului de veac trecut. În salonul de recepție, masa este aranjată cu aceeași eleganță, de parcă boierii tocmai au cinat cu musafirii lor. În sufragerie, tapetul vesel te transpune în atmosfera serilor lungi ale iernilor moldave, când se citeau povești ori se cânta la pian. Porțiunile de pictură care au mai rămas, puse în siguranță de restauratori, sunt ca niște flash-uri spre anii în care proprietarii s-au bucurat de căminul lor.

„Etapa de amenajare este încă în curs”, spune mereu maica Parascheva Călmățuianu. Mereu e ceva de făcut, de pus la punct. Fiecare detaliu e cântărit cu atenție; selecția obiectelor este riguroasă. Să înțelegi trecutul și să-i dai viață în prezent e treabă de mare finețe, pare să spună fiecare gest al ei. În migălosul proces de reconstituire a atmosferei de altădată, echipa pe care o coordonează a utilizat un inventar descriptiv al castelului, datând din anul 1947, anul donației edificiului către Episcopia Romanului, în care sunt descrise toate camerele, cu denumirile lor, cu tipurile de pardoseală, cu sobele și cu alte foarte multe detalii de interes: „Avem în castel cinci sobe pe care am dori să le restaurăm și căutăm sponsori, sprijin pentru asta. Pentru că aceste sobe, alături de o mică porțiune de parchet și de pictură, sunt singurele elemente originale păstrate la interiorul castelului”.

Restaurarea va continua

În cei 122 de ani de existență, castelul a suferit puține intervenții de refacere și restaurare. Primele au fost făcute de Episcopia Romanului, imediat după donația Ecaterinei Sturdza. Apoi, în perioada comunistă, s-au refăcut fațadele, s-au reparat ferestrele și s-au făcut unele reparații după pagubele produse de cutremurul din 1977.

Intervenții serioase de consolidare au fost făcute abia în perioada 2003-2005, după ce imobilul, azi monument istoric de categoria B, a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cel mai amplu proces de restaurare și consolidare este cel finalizat în luna septembrie a acestui an, după o perioadă de doi ani de lucrări.

„Este vorba despre lucrări ample de restaurare. S-au refăcut toate fațadele, după aproximativ 50 de ani, s-au refăcut integral acoperișul și mansarda, s-au schimbat toate planșeele, s-au refăcut toate pardoselile, s-au schimbat toate instalațiile termice, electrice, sanitare și au fost restaurate ușile de intrare. Proiectul de restaurare a avut și foarte multe lucrări neprevăzute inițial, care au apărut pe parcurs și care au trebuit urgent rezolvate. Lucrările de restaurare au fost finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 3,5 milioane de euro fără TVA. Am mai primit o finanțare de 8,6 milioane de lei de la Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, din care am restaurat șarpanta castelului, care nu fusese prinsă în proiectul de restaurare finanțat de PNRR, dar a apărut ca lucrare neprevăzută. De asemenea, tot pentru lucrări neprevăzute am primit o finanțare de la Consiliul Județean Iași”, detaliază coordonatoarea castelului.

În această toamnă au început lucrările de restaurare a picturii, finanțate tot prin Timbrul Monumentelor Istorice, cu suma de 10 milioane de lei. Iar un alt proiect, pentru care s-a semnat deja contractul de începere a lucrărilor, vizează refacerea soclului și a trotuarelor, ulterior urmând să se refacă și tâmplăria de la exterior și interior.

O experiență completă pentru vizitatori

Înainte de restaurare, Castelul Sturdza avea, anual, circa 20.000 de vizitatori. După redeschidere, este așteptată o creștere a fluxului de turiști, mai ales că aici, la Miclăușeni, se pot bucura de o experiență completă. Castelul este deschis spre vizitare, în regim muzeal, în fiecare zi a săptămânii, la Restaurantul Castelului Miclăușeni se poate lua masa, iar cei care doresc se pot caza în spațiile hoteliere de care complexul dispune. De asemenea, vizitatorii pot face plimbări în parcul istoric din jurul castelului și se pot ruga în biserica Mănăstirii Miclăușeni, de care aparține întregul complex.

După finalizarea tuturor lucrărilor și amenajărilor, castelul va funcționa ca muzeu, încăperile de la mansardă vor servi drept săli de conferințe, iar holul de la parter va fi utilizat pentru activități culturale, precum lansări de carte ori vernisaje.