Cât de ușor este să obții fonduri europene
Despre fondurile europene, cei mai mulți dintre noi avem o imagine vagă: știm că există și știm că sunt oameni care reușesc să le atragă. Cam atât.
Ca să știm mai mult, ne-am adresat Adei Corina Popescu, consultant fonduri europene, care ne-a explicat: „Multă lume visează să înceapă o afacere cu bani europeni. Din păcate, finanțările europene nu se adresează, de obicei, afacerilor aflate la început de drum. În primul rând, persoanele fizice nu pot obține finanțare europeană. Mai mult, o firmă nou-înființată are șanse foarte mici să găsească un program de finanțare special croit pentru start-up-uri. Mai multe șanse au companiile cu câțiva ani de experiență, cu o balanță contabilă pozitivă și care își permit să își mărească numărul de angajați. Uniunea Europeană are mecanisme de finanțare complexe, împărțite pe axe prioritare și domenii, cum ar fi: inovație și digitalizare, mediu, agricultură și dezvoltare rurală, economie digitală, educație, energie, sport ș.a.m.d. În marea lor majoritate, finanțările sunt administrate de organisme naționale din țările membre ale Uniunii. Exemple de astfel de organisme, în România, sunt: AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), AMPOCU (Programul Operațional Capital Uman), AMPOC (Programul Operațional Competitivitate) etc. Acestea comunică informații cu privire la finanțări pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (mfe.gov.ro). Solicitările de finanțare se depun în limba română, prin platforme digitale dedicate. Comisia Europeană acordă și finanțări directe, sub forma unor granturi, caz în care documentația trebuie completată (de obicei) în limba engleză. Obținerea unei finanțări presupune completarea unei documentații complexe, care include: informații despre activitatea firmei, plan de afaceri, buget de achiziții, plan de investiții, oferte de la furnizori etc.
Procesul de obținere a finanțării nu este simplu, nici rapid. De la depunerea cererii de finanțare până la primirea efectivă a banilor trec în cel mai fericit caz luni de zile, uneori ani. Din acest punct de vedere, cazul ideal este existența unui capital propriu pentru investiții, recuperat ulterior în cadrul proiectului de finanțare”.