Catedrala Notre-Dame va fi redeschisă în 2024
Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani, va fi redeschisă în anul 2024, a promis ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, anunţând totodată că subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis strângerea a 833 milioane de euro, fonduri suficiente pentru reparații, relatează AFP.
„La ora actuală, sumele colectate ne permit să privim relaxaţi acest şantier”, a declarat ministrul, săptămâna trecută, în faţa Senatului.
Ministrul s-a deplasat joi la faţa locului, împreună cu preşedintele Emmanuel Macron, la exact doi ani de la izbucnirea incendiului. Şeful statului estima, imediat după incendiu, un termen de cinci ani pentru refacerea catedralei.
Reprezentantul lui Macron pe şantier, generalul Jean-Louis Georgelin, a dat asigurări la rândul său că Notre-Dame de Paris va fi redeschisă peste 3 ani, iar primul Te Deum va fi oficiat la data de 16 aprilie 2024. Nu toate lucrările vor fi finalizate însă până la acea dată.
Catedrala a fost cuprinsă de un incendiu puternic la 15 aprilie 2019. Flăcările au năvălit prin partea superioară şi au cuprins rapid turla octogonală în formă de săgeată, care s-a prăbuşit, urmată de întregul acoperiş. În acel moment, catedrala se afla în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele. De asemenea, cele 16 statui din bronz de pe fleşa (acoperişul) catedralei fuseseră demontate pentru a fi restaurate.
Monument al arhitecturii gotice timpurii din Franţa, construit în secolul al XII-lea, Notre-Dame a găzduit încoronarea lui Henric al VI-lea al Angliei ca rege al Franţei, în anul 1431, în timpul Războiului de 100 de ani, şi pe cea a împăratului Napoleon, în 1804. (C. Z.)