Cateheză în Mănăştur
În seara zilei de duminică, 10 august, credincioşii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăştur l-au avut ca invitat special pe arhim. conf. univ. dr. Teofil Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. După săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului alături de preoţii slujitori ai bisericii, părintele Teofil Tia a ţinut o cateheză despre „«Vederea lui Dumnezeu» din perspectiva Sfinţilor Părinţi“. Invitatul le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa respectării Poruncilor Divine, prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească orice creştin pentru a trăi experienţa întâlnirii cu Dumnezeu. Astfel, duhovnicul Facultăţii de Teologie i-a dat ca exemplu, în acest sens, pe Sfinţii Părinţi. La final, cei prezenţi au fost miruiţi şi binecuvântaţi. (Alexandra Andereş)