Cateheză, matematică, informatică și robotică în cadrul activităților cu tinerii la Parohia Deva IV
În continuarea activităților catehetice specifice, care se desfășoară la Centrul social-educațional al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” - Deva IV sub îndrumarea pr. Sorin Popescu și a voluntarelor profesor Ioana Ivan, medic Andreea Bândac și referent Cristina Feldiorean, în cadrul centrului au loc multe alte evenimente și acțiuni educative. Astfel, în fiecare săptămână, copiii care sunt interesați pot beneficia de ajutor concret și substanțial în deslușirea tainelor disciplinelor matematică, fizică și informatică, sub forma meditațiilor oferite voluntar de către inginer Raluca Rob și inginer Malgalina Năznean.
De asemenea, copiii au fost inițiați de către dr. inginer Raluca Rob, care este și şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, în domeniul roboticii și al folosirii electronicii, senzorilor, programării calculatoarelor și a altor dispozitive în viața de zi cu zi.
Cei mai mici dintre ei au fost încântați să deprindă utilizarea programului Paint pentru a realiza desene și cărți poștale.
„Prin toate aceste activități, copiii și tinerii se pregătesc pentru a deveni nu doar buni cunoscători și practicanți ai învățăturii de credință creștin-ortodoxă și buni creștini, ci și buni cunoscători ai științelor exacte și utilizatori ai tehnologiilor actuale existente în lume, învățând să-și pună în valoare talanții primiți în dar de la Dumnezeu și să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a fi cetățeni de nădejde ai lumii de mâine”, a menţionat pr. Radu Trifon, consilier învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.