Câteva kilograme în plus nu dăunează sănăţii
Experţii de la Universitatea California susţin că surplusul de greutate asigură o viaţă mai lungă la bătrâneţe. În cazul persoanelor cu un exces de greutate s-a constatat o incidenţă mai scăzută de deces în urma bolilor cardiovasculare, de rinichi şi diabet de tip 2 (non-insulino-dependent). Excesul de greutate nu creşte riscul acestor boli, dimpotrivă, probleme de sănătate apar în caz de malnutriţie. Astfel, ei recomandă persoanelor cu câteva kilograme în plus să îşi accepte corpul aşa cum este şi să-şi diversifice doar dieta cu alimente nutritive şi nu cu produse generatoare de calorii goale şi să includă sportul şi exerciţiile fizice în programul zilnic.