Ce trebuie să faci pentru a nu‑i urî pe cei care îți fac rău

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 320‑321

„– Fraților, pe lângă toate acestea, se cuvine să răbdați bărbătește tot felul de neputințe trupești: slăbiciuni, boli grele și suferințe trecătoare, care sunt pentru mântuirea veșnică a sufletelor voastre. Numai astfel veți ajunge bărbați desăvârșiți, după măsura vârstei lui Hristos.

Zis‑a iarăși marele stareț (Sf. Cuv. Paisie de la Neamț) ucenicilor săi:

– De veți rămâne tari în ostenelile călugărești, va dura și obștea voastră cât va binevoi Dumnezeu. Iar dacă vă veți abate de la luarea‑aminte de sine și de la citirea cărților Sfinților Părinți, atunci veți cădea din pacea lui Hristos, din iubirea Lui și din împlinirea poruncilor Lui. Atunci se vor încuiba între voi neorânduiala, deșertăciunea, dezordinea, tulburarea sufletească, îndoiala, deznădejdea, cârtirea și învinuirea unuia asupra altuia. Atunci se va destrăma soborul vostru, mai întâi sufletește și apoi și trupește.

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că avea atât de mare dar de a convinge, încât și pe cel mai trist îl putea mângâia și liniști cu cuvintele sale, și pe cel descurajat îl putea îmbărbăta și întări. Iar unde trebuia, mustra, ruga, îndepărta sau îndelung răbda.

Numai pe cei mai înrăiți și îndărătnici îi certa, amenințându‑i cu mânia lui Dumnezeu. Față de unii ca aceștia se arăta judecător aspru și mânios, până când se smereau și se pocăiau. Apoi îi mângâia, dojenindu‑i cu dragoste și cu lacrimi pentru a lor îndreptare.

Odată unul din frați i‑a spus:

– Părinte, cugetul îmi spune că mă urăști, deoarece adeseori mă cerți cu mânie în fața fraților.

– Iubite frate, i‑a răspuns cuviosul, dacă Sfânta Evanghelie poruncește să iubim și pe vrăjmașii noștri și să le facem bine, atunci cum pot eu să urăsc pe fiii mei duhovnicești? Iar dacă vă mustru cu mânie, să vă dea Domnul și vouă acest fel de mânie! Că eu sunt nevoit a sta împotriva firii fiecăruia. Împotriva unora, adică a mă arăta mâniindu‑mă, înaintea altora trebuie să plâng, ca și prin una și prin alta să vă aduc vouă folos.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)