Ce va face stăpânul viei?
Şi a început să spună către popor pilda aceasta: Un om a sădit vie şi a dat-o lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme. Şi la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Şi a trimis apoi altă slugă, dar ei, bătând-o şi pe aceea şi batjocorind-o, au trimis-o fără nimic. Şi a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o şi pe aceea, au alungat-o. Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor ruşina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm ca moştenirea să fie a noastră. Şi scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora, stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi. Luca 20, 9-18
Parabola cu lucrătorii din vie a fost rostită de Domnul Iisus Hristos înainte de condamnarea Sa. Mesajul e uşor de priceput. Cel care a sădit via este Dumnezeu-Tatăl, via este lumea dată în grija lucrătorilor, a oamenilor. Lucrătorii trebuia să lucreze via şi să culeagă roadele la vreme. Slujitorii trimişi de Dumnezeu au fost profeţii şi drepţii din Vechiul Testament. Din păcate, lucrătorii viei s-au dovedit a fi nerecunoscători. Nu numai că nu au mai dat roadele cuvenite stăpânului, chiar mai mult, au ucis pe cei trimişi de către acesta. În cele din urmă, stăpânul trimite chiar pe fiul său. În nebunia lor, lucrătorii au trăit cu impresia că dacă vor curma viaţa fiului, vor deveni stăpânii viei. A întrebat Mântuitorul: „Ce va face acestora stăpânul viei?” Răspunsul este uşor de intuit: pe cei răi îi va pierde, iar via o va da altor lucrători. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Nimic nu înalţă pe cineva mai sus spre slavă, ca o conştiinţă totdeauna curată şi veghetoare.”