Cea mai economică maşină consumă mai puţin de 4 litri de benzină la 100 km

Data: 25 August 2009

▲ Clubul Automobilistic German (VCD) a prezentat, la Berlin, topul celor mai ecologice autoturisme, disponibile pe piaţa internaţională ▲ În acest an, cea mai ecologică şi mai economică maşină a fost desemnată Toyota Prius Hybrid ▲ Clubul Automobilistic German (VCD) susţine că emisiile de dioxid de carbon provenite de la autoturisme s-au diminuat, în medie, cu numai 22% din anul 1989 ▲

Câştigătorul anului 2009 la categoria autoturismul cel mai ecologic şi, în acelaşi timp, cel mai economic, disponibil pe piaţă în momentul de faţă, este Toyota Prius Hybrid, potrivit unui top prezentat de Clubul Automobilistic German (VCD), scrie publicaţia „Deutsche Welle“. Toyota a creat prima maşină cu motor pe benzină, care consumă mai puţin de 4 l/100 km, reducând şi emisiile de dioxid de carbon (CO2), de la 104 g/km în anul 2008, la 98 g/km în prezent. Producătorul japonez s-a situat şi pe locul al 2-lea în acelaşi top al VCD, cu modelul Toyota iQ, o maşină silenţioasă, care consumă 4,3 l/100 km. Pe locul al 3-lea, dar câştigător la categoria automobilelor din clasa compact, este Honda Insight Hybrid, cu un consum de 4,4 l/100 km şi un grad de poluare de 101 g dioxid de carbon/km. Producătorii auto germani domină clasa compact: patru modele Volkswagen Golf (1.4 TDI BlueMotion, 1.6 TDI BlueMotion Tech., Golf Plus 1.6 TDI BlueMotion Tech., 1.4 TSI DSG), Opel Meriva 1.4 LPG Eco Flex şi Audi A3 1.6 TDI 77 kW s-au situat printre primele 10 locuri la această categorie. Tot nemţii se află în fruntea listei la categoria autoturismelor cu 7 locuri cu Volkswagen Touran. Mai mult, în toamna acestui an, Volkswagen promite să scoată pe piaţă primul model Golf, care va emite mai puţin de 100 g CO2/km. Clienţii, pentru care protejarea climei joacă un rol central, se pot orienta către Smart Fortwo Coupe cdi, autoturismul cu cele mai reduse emisii de dioxid de carbon - 88 g/km. Purtătorul de cuvânt al Clubului Automobilistic German, Gerd Lottsiepen, a declarat, la Berlin, că emisiile de dioxid de carbon provenite de la autoturisme s-au diminuat, în medie, cu numai 22% din anul 1989. „Această evoluţie este strâns legată de deciziile politice“, a susţinut Lottsiepen. Potrivit acestuia, autoturismele germane au emis, în medie, până în iunie 2009, cu 10% mai puţin dioxid de carbon decât anul trecut. Cu toate acestea, VCD consideră că nici ţelul stabilit de Uniunea Europeană, de a reduce emisiile auto la 95 g dioxid de carbon/km până în anul 2020, şi nici taxa auto percepută în Republica Federală nu sunt suficiente pentru stimulare producţiei de maşini ecologice. „Producătorii germani au pierdut teren pe piaţa auto, odată cu lansarea Programului „Rabla“ în Republica Federală, din cauza faptului că există încă prea puţine oferte de automobile la preţuri avantajoase şi cu un consum minim“, consideră Gerd Lottsiepen. Acesta a adăugat că „pentru protejarea climei şi pentru viitorul producătorilor auto, e absolut necesar ca automobilele ecologice să nu rămână un produs de nişă“. ▲ Noi măsuri de stimulare a pieţei auto germane Germania intenţionează să modifice legislaţia în domeniul auto pentru a stimula vânzările de maşini, după încheierea Programului „Rabla“, a declarat Günther Oettinger, premierul landului Baden-Württemberg, într-un interviu acordat ziarului german „Handelsblatt“. Prin aceste modificări vor fi reduse taxele aplicate cumpărării de automobile de către angajaţii din sectorul auto, susţine ziarul german. În prezent, reducerile de care beneficiază angajaţii producătorilor auto sunt supuse impozitării, făcând vânzările neatractive, a explicat Oettinger. Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 22,8% în Germania în primele cinci luni ale anului, datorită subvenţiilor acordate de guvernul german celor ce renunţau la vechea maşină pentru a-şi cumpăra una nouă. Consumatorii germani au beneficiat de prima de casare de 2.500 de euro acordată celor care au renunţat la un automobil vechi de peste nouă ani pentru unul nou, ca parte a programului de subvenţii în valoare de cinci miliarde de euro al guvernului german. Producătorii auto germani au exportat 1,2 milioane de maşini noi în primele cinci luni ale anului, un declin de aproape 40% comparativ cu perioada similară din 2008. Importatorii germani au adus în ţară cu 12% mai multe maşini în perioada ianuarie-mai 2009 decât în perioada similară din 2008.