Cedarea digului de la Galaţi ar duce la un mare dezastru urban
Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a declarat, astăzi, că dacă digul care este construit la Galaţi pe o lungime de 4,5 kilometri nu va rezista pierderile economice vor fi însemnate, numai închiderea acţivităţii Regionalei Vamale implicând o pierdere de 18,5 milioane de euro pe zi.
Prefectul a menţionat că 8.000 de persoane se află în zona inundabilă şi ar trebui evacuate în cazul în care digul va ceda. El a precizat că vor fi foarte mari şi pierderile economice, numai prin închiderea Regionalei Vamale Galaţi putându-se înregistra pierderi de 18,5 milioane de euro pe zi. În zona inundabilă îşi desfăşoară activitatea cei mai mari agenţi economici din Galaţi, care asigură aproximativ 12.000 de locuri de muncă. În prezent, nivelul Dunării a depăşit, la Galaţi, cu 70 de centimetri cota de inundaţie şi este cu 21 de centimetri sub cota de pericol, fiind în continuă creştere, a mai spus prefectul. De asemenea, autorităţile locale spun că dacă digul va ceda va fi înregistrat cel mai mare dezastru urban de după cel de-al doilea război mondial.