Cei mai râvniți angajatori nu mai vin din domeniul IT

Data: 07 Noiembrie 2024

Comerțul şi domeniul financiar-bancar domină clasamentul angajatorilor în 2024, în timp ce prezența sectorului IT&C scade vertiginos, arată Undelucram.ro. Clasamentul realizat de platformă a luat în considerare nota generală acordată de angajați (care a contat în proporție de 70%) şi nota pentru alte cinci criterii (fiecare cu un procent de 6%) relevante pentru aceștia: oportunităţi de avansare; pachet salarial; timp la birou vs. timp liber; management; proceduri şi valori.

A rezultat o clasificare în care în acest an au ieșit în evidență companiile din retail (trei angajatori) şi din domeniul financiar-bancar (trei organizații), restul fiind din domeniul producţiei de bunuri de larg consum, cafenelelor și restaurantelor, producţiei industriale şi IT&C. Mai exact, pe primele 10 locuri se află următorii angajatori: Jysk ­România, Philip Morris România, Deichmann, dm drogerie markt, Starbucks România, Beko România, Provident Financial România, First Bank, Nagarro şi Libra Internet Bank.

Principala surpriză a ediţiei curente este intrarea unei singure companii IT&C - Nagarro - în clasamentul general, în care domeniul a ocupat în ultimii zece ani poziții de top prin firme precum Microsoft, UiPath sau MassMutual. „Dacă aproape zece ani IT-ul a dominat topul, (…) această ediţie înseamnă o scădere uriaşă a acestui sector, doar o companie din IT&C fiind în primele zece clasate. (…) Jysk, liderul ediţiei actuale, a avut un parcurs constant, compania fiind între primele cinci clasate în ultimii patru ani. Jysk este un foarte bun exemplu de bune practici despre rolul interacţiunii umane”, a afirmat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro. (C.Z.)