„Cel care vede suferinţa aproape zilnic se maturizează mai repede“

Rolul preotului de caritate dintr-un spital este deosebit de important pentru că toţi cei bolnavi care cer asistenţă religioasă au mare încredere în sprijinul pe care îl pot primi de la acesta. La spitalele bucureştene se află multe paraclise în construcţie, iar slujitorii lor săvârşesc aici slujbe pentru angajaţi, pentru pacienţi şi pentru rudele acestora.

Părintele Horia Nicolae Prioteasa (foto) de la Biserica "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian" din incinta Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti ne-a mărturisit că "preotul de caritate din spitale completează misiunea preotului de parohie, pentru că acest preot poate să fie duhovnicul care trezeşte în sufletul pacientului bolnav credinţă adâncă în Dumnezeu, poate deştepta pe bolnavul care, la un moment dat din, pricina vâltorii vieţii, a stresului cotidian, L-a uitat pe Dumnezeu". Tămăduirea prin credinţă Cazurile întâlnite de părintele Prioteasa sunt deosebite, ele impresionează, dar şi mobilizează în acelaşi timp, "pentru că odată ce am primit un caz deosebit, numit de noi special, de convertire a bolnavului, de mărturisire a unor păcate nespuse în întreaga viaţă, de dorinţa de a se împărtăşi din tot sufletul şi de a crede în această Taină a Sfintei Împărtăşanii ne face pe noi să credem şi mai mult în misiunea noastră ca preoţi de caritate. De fapt ne pune în valoare această latură a asistenţei religioase în spital, adică ne simţim şi noi utili Bisericii prin faptul că putem întinde o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă." Părintele Horia Nicolae Prioteasa ne-a povestit că, în 2007, o fetiţă de numai 9 ani, cu numele Andreea, a trecut prin grozave chinuri din cauza bolilor. Aceasta a arătat o deosebită răbdare în faţa nenumăratelor suferinţe purtate în terapia intensivă. "Am rămas uimit de felul cum accepta boala, de modul cum neîncetat se ruga Maicii Domnului. Familia era foarte aproape de ea şi credea tot atât de mult în vindecare. Le-am spus că a ieşi din terapia intensivă de la etajul 1 este o minune dumnezeiască. Au crezut în aceasta încă de la aflarea diagnosticului. Eram chemat din trei în trei zile să o împărtăşesc. Când nimeni din cei implicaţi în actul medical nu mai credea în vindecare, Andreea s-a tămăduit. Am ţinut legătura cu familia şi am aflat că fetiţa lor a luat în greutate şi poate să meargă la şcoală, fiind aşteptată cu drag de colegii ei." Multe paraclise în construcţie, la spitalele din Bucureşti După o scurtă vizită la biserica Spitalului Fundeni, am înţeles de la părintele Prioteasa că în multe din spitalele din Bucureşti sunt paraclise în construcţie, iar în paraclise sau în saloane preotul de caritate poate alina suferinţa prin cuvânt, prin săvârşirea Sfintelor Taine sau prin ajutoare materiale la locul potrivit şi la timpul cuvenit, şi fiecare caz este special în felul lui. În pastoraţia preotului de caritate există o permanentă îmbunătăţire a experienţei pastoral-misionare, datorită solicitărilor venite, fie din partea pacienţilor internaţi, fie de la familiile acestora. Părintele Horia Nicolae a mărturisit că "văzând suferinţa ne maturizăm şi noi, şi cred că cel care vede suferinţa aproape zilnic se maturizează mai repede decât un om care nu are de a face cu boala sau cu suferinţa oamenilor. Cei care au paraclise în incinta spitalelor doresc să continue această activitate deşi au peste 10 ani de preoţie, deoarece ei consideră că această misiune trebuie perpetuată, o dată ce ai acumulat experienţă, vrei să dezvolţi această latură a experienţei religioase, de aceea, unii dintre preoţii de spitale din Bucureşti nu şi-au manifestat dorinţa de a se transfera la o parohie, tocmai pentru că vor să continue această misiune de preot de caritate din spitale".