În după‑amiaza zilei de joi, 15 octombrie, mai mulți credincioși gălățeni au participat la un eveniment cultural‑duhovnicesc organizat în Sala de bibliotecă „Preot Ionel Pavel” din incinta
Beneficiarii așezământului din Berezeni și‑au sărbătorit ocrotitoarea
La o zi după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, joi, 15 octombrie 2026, Așezământul Social „Sfânta Parascheva” din Berezeni, Vaslui, parte a Asociației Filantropia Ortodoxă a Episcopiei Hușilor, și‑a sărbătorit ocrotitoarea, printr‑o manifestare ce a reunit beneficiari, angajați, voluntari și invitați. Ziua a fost marcată și printr‑un moment artistic susținut de Grupul „Brăițenii” din Șuletea.
„A fost o zi care i‑a bucurat sufletește pe toți cei prezenți, s‑au simțit mai apropiați unii de alții, deși sunt generații diferite. Mulțumim, cu multă recunoștință, pentru tot sprijinul acordat, Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, părintelui consilier Vladimir Beregoi, președintele Asociației «Filantropia Ortodoxă» Huși, domnului primar Cornel Prăjică și tuturor celor care se implică permanent ca beneficiarii noștri să simtă că sunt parte a comunității”, a menționat Georgiana Popica, inspector social în cadrul Episcopiei Hușilor.



.jpg)
