Celule stem, recoltate din dinţii de lapte
Până în prezent se ştia că celulele stem pot fi prelevate din cordonul ombilical sau din sângele placentar, la naşterea copilului, însă şi dinţii de lapte, temporari sau molarii de minte ai adulţilor reprezintă o sursă de prelevare a celulelor stem.
Este un procedeu nou apărut în România, care se desfăşoară de câţiva ani în Grecia, unde se stochează şi celulele prelevate din România. Celulele stem astfel obţinute vor putea fi utilizate în refacerea ţesuturilor dure pierdute de la nivelul dinţilor şi în alte afecţiuni, ca infarctul, osteoporoza, boli degenerative, diferite afecţiuni ale sistemului nervos. Celulele stem se recoltează din pulpa dentară a dinţilor de lapte a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, iar din cea a molarilor de minte la adulţi. Dinţii de lapte din care se doreşte extragerea acestor celule pot fi extraşi în orice cabinet stomatologic, după care sunt introduşi în nişte chituri speciale şi sunt necesari minimum doi dinţi pentru a avea cantitatea de celule utilizabilă peste ani. Celulele stem pot fi extrase din oricare dinte de lapte care este integru şi care nu a fost supus nici unei radiografii retroalveolare, pentru că prezenţa razelor X afectează integritatea pulpei dentare din care se face prelevarea. Utilizarea acestor celule stocate este foarte importantă atunci când ereditar există în familia copilului respectiv persoane care au parodontoză. Boala parodontală distruge ţesutul de susţinere al dintelui, ţesut care nu poate fi refăcut prin tratamente, iar celulele stem ar fi capabile să refacă aceste ţesuturi fără ca pacientul, adult fiind, să piardă dinţii definitivi. Acolo unde s-au realizat extracţii dentare cu pierdere mare de ţesut osos, se vor putea folosi aceste celule stem împreună cu grefe osoase, pentru a regenara osul distrus. Celulele stem vor putea fi folosite şi atunci când dinţii sunt afectaţi de carii multiple, de diferite eroziuni sau fracturi dentare. La nivel general, aceste celule stem vor putea fi utilizate în regenerarea osoasă post-fracturi, osteoporoza sau la înlocuirea ţesutului miocardic după infarct, în anumite boli ale sângelui sau în tratamentul unor boli neurovegetative. Este o procedură foarte nouă, aflată încă în stadiul de cercetări, care încă nu se aplică în multe ţări dezvoltate. Stocarea acestor celule se face pentru 20 de ani, iar pe viitor este posibil ca timpul de menţinere în băncile speciale să se prelungească. Celulele stem prelevate vor putea fi folosite doar de persoana de la care s-a realizat recoltarea. Odată ce cercetările vor evolua, probabil că şi ceilalţi membrii ai familiei vor putea utiliza celulele extrase.