Centenar Alexandru Ciorănescu

Data: 13 Noiembrie 2011

S-au împlinit o sută de ani de la naşterea celui care a însemnat foarte mult pentru exilul românesc. Născut în 1911, în acelaşi an cu Emil Cioran, Ciorănescu a găsit de cuviinţă să plece din ţară în vremuri tulburi şi să-şi împlinească vocaţia de remarcabil cărturar pe meleaguri străine, Franţa, Spania, lucrând foarte mult în Insulele Canare. Muzeul Literaturii Române a organizat o suită de manifestări pentru a-l comemora, începând cu inaugurarea Casei Memoriale "Alexandru Ciorănescu", la Moroieni, Dâmboviţa, eveniment urmat de diverse alocuţiuni, proiecţii de filme, expoziţii, lansări de carte.

Mâine, în Rotonda MLR din Bucureşti, se vor întâlni oameni de prestigiu pentru a-l omagia pe cărturar. Dintre aceştia îi amintim pe Mihai Cimpoi, Mircea Anghelescu, Nicolae Florescu, directorul "Jurnalului literar", Crisula Ştefănescu, Mariana Şipoş, Simona Cioculescu, amfitrion, directorul MLR, Lucian Chişu. Va fi prezentat filmul documentar realizat de Mariana Şipoş "Un român şi memoriile sale printre spanioli", va fi lansat volumul de corespondenţă Alexandru - George Ciorănescu şi va fi vernisată expoziţia de manuscrise, documente şi fotografii din arhiva familiei.

Alexandru Ciorănescu, din păcate nu foarte bine cunoscut în ţară aşa cum ar merita, este în opinia noasră unul din cei mai avizaţi cercetători ai barocului, cartea sa asupra acestui curent artistic putând fi pusă aproape pe acelaşi plan cu celebra lucrare a lui Eugenio D'Ors. S-a stins în 1999. Intră în categoria spiritelor enciclopedice, călătorind mult, având vocaţia deschiderilor intelectuale şi detestând viziunile înguste, autarhice. Lumea comunistă l-ar fi sufocat şi destinul a fost de aceea salutar, scăpându-l de orice formă de aservire. (D.S.)