Centru cultural în halta Săcel din Maramureș
Clădirea feroviară din Săcel, judeţul Maramureş, a fost pusă de CFR SA la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană, pentru amenajarea unui centru cultural permanent, parte a proiectului „Linia Izei - Art Center”, inaugurat pe 3 septembrie 2026. Potrivit companiei, edificiul va găzdui activități culturale și comunitare, dar, în paralel, halta Săcel, aflată pe o linie activă cu patru trenuri care opresc zilnic acolo, își va păstra funcţiunea feroviară.
„Pentru CFR SA, proiectul de la Săcel reprezintă un exemplu concret de valorificare a unor spaţii feroviare prin funcţiuni complementare, cu păstrarea identităţii clădirii şi cu respectarea cerinţelor specifice infrastructurii feroviare. În această vară, spaţiile clădirii au fost reparate şi amenajate pentru activităţi culturale, păstrând caracterul locului şi legătura acestuia cu istoria comunităţii”, arată operatorul feroviar național.
În 3 septembrie 2026 a fost prezentată expoziţia „Rhythms of Continuity”, care reuneşte lucrări realizate pentru Gara Săcel şi împrejurimile sale de 16 artişti contemporani. „Linia Izei” a fost iniţiat în 2023 ca program de rezidenţe artistice al Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană.