Cerc misionar în Parohia Rădeşti
Duminică, 26 ianuarie, preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către pr. Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit la biserica ortodoxă cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ din Parohia Rădeşti, Protopopiatul Sebiş.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, la care au participat credincioşi din Parohia Rădeşti şi parohiile învecinate.
Având în vedere Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, au fost susţinute temele: „Taina Spovedaniei, vindecare, înnoire spirituală şi sfinţirea vieţii credincioşilor în vederea Sfintei Împărtăşanii“; „Contextul politic, social, cultural şi religios la urcare pe tron a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanul“. Temele au fost tratate şi prezentate de pr. Vasile Zbârcea de la Parohia Pescari.
Au urmat discuţii şi au fost aduse completări de către ceilalţi preoţi. La cercul pastoral au luat parte profesorii de religie şi cântăreţii bisericeşti din parohiile aparţinătoare cercului misionar.
În finalul întâlnirii, pr. paroh Ovidiu Daşcău a mulţumit tuturor pentru participare. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească. (Pr. Dorel Moţ)