Cerc pastoral în parohiile arădene Lipova Băi şi „Andrei Şaguna“
Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, miercuri, 21 mai, Cercul misionar-pastoral Radna, coordonat de pr. Ioan Jidoi, s-a întrunit în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Parohia Lipova Băi - Arad. Soborul de preoţi care alcătuieşte acest cerc misionar a săvârşit Sfânta Liturghie, având bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. În cuvântul de învăţătură, pr. Iustin Popovici, după ce a transmis cuvântul de binecuvântare şi dragoste părintească din partea IPS Timotei, a arătat importanţa pe care Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au avut-o pentru creştinătate, învăţând de la ei dragostea şi ataşamentul de aşezământul mântuirii noastre, Sfânta Biserică strămoşească. În continuare, pr. Ioan Jidoi de la Parohia Radna a susţinut referatul cu tema „Taina Spovedaniei - aspecte dogmatice şi canonice“. Cu această ocazie, a scos în evidenţă importanţa Tainei Spovedaniei, ca preambul pentru apropierea noastră de Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. La final, pr. paroh Gheorghe Dehelean a transmis, prin părintele consilier, mulţumiri în numele său şi al credincioşilor săi, IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru părinteasca purtare de grijă care o arată pururea faţă de credincioşi. Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul misionar Radna va avea loc duminică, 15 iunie, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Parohia Chelmac, Protopopiatul Lipova. Tot miercuri la Parohia „Andrei Şaguna“, a avut loc consfătuirea lunară a preoţilor din Cercul pastoral-misionar III - Sântana, din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului. Conferinţa a început la biserică prin prezentarea referatului „Spovedania, mijloc de îndreptare“ de pr. Adrian Mariş, parohul bisericii, iar discuţiile pe marginea referatului au avut loc la casa parohială. Cei 11 preoţi prezenţi la consfătuire s-au implicat în discuţii prin expunerea unor probleme generale pe care le-au întâlnit la Spovedanie, în acordarea dezlegărilor anumitor credincioşi şi a epitimiilor potrivite. Întâlnirea a avut un scop practic şi a îmbogăţit cunoştinţele preoţilor pentru dobândirea mântuirii lor şi a credincioşilor pe care îi păstoresc. (Pr. Cosmin Balint, pr. Gabriel C. Mariş)