Cerc pastoral-misionar în Protoieria Câmpina, Prahova

Data: 25 August 2014

Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 - Breaza, Protoieria Câmpina, judeţul Prahova, s-au întrunit la finalul săptămânii trecute. Întâlnirea preoţească a fost găzduită de biserica Parohiei Podu-Vadului din Breaza, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, şi a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi în prezenţa a numeroşi credincioşi. „În timpul Sfintei Liturghii, părintele Constantin Muşat de la Parohia Bobo-lia a susţinut un cuvânt de învăţătură. Tema cercului pastoral-misionar a fost «Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu - ctitor de cultură şi locaşuri sfinte», temă aleasă în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Referatul a fost susţinut de către preotul Marian Tănase, de la Parohia Drăgăneasa, care a accentuat principalele aspecte ale temei, precum ctitoriile sfinte ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Hurezi şi Biserica «Sfântul Gheorghe» - Nou din Bucureşti, legăturile acestuia cu cărturarii vremii şi reorganizarea învăţământului de la Academia Domnească «Sfântul Sava», activitatea tipografică, ajutorarea românilor ortodocşi din celelalte provincii româneşti, dar şi martiriul Sfinţilor Brâncoveni“, a precizat părintele Ion-Laurenţiu Vereşş, coordonatorul Cercului pastoral misionar nr. 3 - Breaza al Protoieriei Câmpina. (Ioan Buşagă)