Cercuri pastorale în Bistriţa-Năsăud
Preoţii cercului preoţesc de pe Valea Ţibleşului s-au întâlnit, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la hramul Parohiei Ciceu Hăşmaş din Protopopiatul Beclean. „După terminarea Sfintei Liturghii, cei şapte preoţi din parohiile Ciceu Hăşmaş, Ciceu Poieni, Ilişua, Dobricel, Căianu Mic, Căianu Mare şi Uriu, au săvârşit Taina Sfântului Maslu“, a spus pr. Alin Pop.
Nouă preoţi din cadrul cercului pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, au săvârşit duminică, 9 noiembrie, Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în Parohia Aluniş din Protopopiatul Năsăud. „La finalul slujbei, părintele Fontu Grigore de la Parohia Tăure le-a vorbit credincioşilor despre Biserică, pe care el a numit-o «locaş de comuniune în Hristos», subliniind faptul că ea este «corabia mântuirii care îi duce pe cei credincioşi spre veşnicie». În încheiere, parohul Zinveliu Gavrilă a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi“, a spus pr. Cornel Coprean. (Alexandra Andereş)