Ceremonial militar şi religios la Tulcea
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit miercuri, 22 ianuarie, o slujbă de binecuvântare în Piaţa Tricolorului din municipiul Tulcea. „Slujba a fost prilejuită de organizarea unui ceremonial militar în cadrul căruia au fost prezentate cele şapte noi autospeciale de intervenţie intrate în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Delta» al judeţului Tulcea. După slujba de binecuvântare, Preasfinţia Sa a rostit o alocuţiune şi a oferit membrilor ISU Tulcea iconiţe şi calendare“, a precizat pr. Felix Lucian Neculai, consilier cultural în cadrul Episcopiei Tulcii. (I.B.)