Ceremoniale militare şi religioase de Ziua Eroilor

Data: 20 Mai 2025

Ministerul Apărării Naţionale va organiza ceremoniale militare şi religioase la cimitirele şi monumentele ridicate în cinstea eroilor căzuţi la datorie. Servicii religioase şi activităţi cultural-educative se vor desfăşura şi în cadrul unităţilor militare de învăţământ, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării va desfăşura în şcoli, în colaborare cu alte instituţii, programe dedicate Zilei Eroilor, inclusiv lecţii deschise sau întâlniri cu veterani şi specialişti de istorie militară. Ministerul Afacerilor Interne va asigura ordinea publică la locurile de desfăşurare a acestor activităţi. (O.N.)