Ceremonii militare şi religioase de Ziua Armatei Române, la Carei
De Ziua Armatei Române, sâmbătă, 25 octombrie, au fost organizate manifestări speciale la Carei, judeţul Satu Mare, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la eliberarea întregului teritoriu al României de sub ocupaţia horthystă, la 25 octombrie 1944 fiind eliberate ultimele localităţi româneşti, Carei şi Satu Mare.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României şi împlinirea a 70 de ani de la acţiunile de eliberare a teritoriului naţional purtate de Armată în cel de-al Doilea Război Mondial au început sâmbătă dimineaţă, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român“ din Carei. La eveniment au participat preşedintele Traian Băsescu, prim-ministrul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, alături de alte oficialităţi. Manifestările au debutat cu onorul dat de preşedintele Traian Băsescu Gărzii de onoare, urmat de trecerea în revistă a efectivelor, alături de generalul de brigadă Adrian Tonea, comandantul Diviziei a IV-a Gemina.
Un moment inedit al festivităţilor l-a reprezentat desantul a doi paraşutişti din cadrul Brigăzii a VI-a de Operaţiuni speciale, care au arborat, în coborâre, un drapel naţional şi un banner cu inscripţia „La mulţi ani Armatei Române“, conform Agerpres.
Slujbă de Parastas pentru eroii români
În cadrul ceremoniilor dedicate ostaşilor români, la monumentul „Glorie Ostaşului Român“ a avut loc o slujbă de Parastas care a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, precum şi un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
„Ministerul Apărării Naţionale prin Divizia IV Infanterie Gemina au organizat o ceremonie religioasă şi militară, la care au avut ca invitaţi cetăţeni ai zonei Carei-Satu Mare, oficialităţi centrale şi locale. Între aspectele inedite ale ceremoniei din această zi, a fost şi expoziţia statică, în care s-au prezentat elemente de tehnică, echipament şi armament din înzestrare iar o grupă de militari profesionişti a executat un exerciţiu de mânuire a armamentului“, a spus maiorul Dan Crişan, de la Divizia IV Infanterie Gemina din Cluj-Napoca.
Tot sâmbăta aceasta, la Carei a ajuns şi ştafeta dedicată Veteranilor. Un grup de tineri militari care a pornit duminica trecută din Bucureşti, a purtat drapele tricolore pe un traseu de aproximativ 800 kilometri, până la Carei. Acestea au fost înmânate unor veterani, reprezentând cele două generaţii de veterani în viaţă ai Armatei Române. A urmat ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori, evenimentul încheindu-se cu parada militară. Mai multe avioane de luptă şi elicoptere au survolat zona, în aplauzele publicului.
Veteran sărbătorit în judeţul Alba
Un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, din Draşov, comuna Şpring, a împlinit sâmbătă, de Ziua Armatei Române, vârsta de 103 ani, prilej cu care a fost sărbătorit de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Filiala „Regele Ferdinand I“ din judeţul Alba, Consiliul Judeţean Alba şi personalul Centrului Militar Judeţean Alba.
Plt.adj.p. (Rtr) Ioan Istrate a fost decorat cu „Virtutea militară clasa a II-a“ pentru faptele sale de vitejie. Potrivit comandantului Centrului Militar Judeţean Alba, colonel Adrian Agîrbiceanu, la 11 septembrie 1941, împreună cu alţi consăteni, Ioan Istrate a fost concentrat în cadrul Regimentului 92 Infanterie „Decebal“, cu sediul în garnizoana Orăştie, având gradul de sergent şi încadrat ca ajutor comandant pluton, ulterior comandant tren de luptă, conform Agerpres. În luna octombrie 1942, în timpul unei misiuni de aprovizionare, Ioan Istrate a fost rănit şi, ca urmare a leziunilor suferite, a fost demobilizat şi lăsat la vatră, întorcându-se în satul natal. Născut la 25 octombrie 1911 în localitatea Draşov, comuna Şpring, într-o familie de ţărani, Ioan Istrate a fost căsătorit timp de 76 de ani, având cinci copii, din care mai trăiesc trei, şi de opt nepoţi.