Cererile de despăgubiri pentru secetă, până în 15 septembrie

Un articol de: Oana Nistor - 10 Septembrie 2020

Peste 9.800 de fermieri au depus deja solicitările de despăgubiri pentru culturile înfiinţate în toamna anului trecut care au fost afectate de secetă, însă numărul potenţial de beneficiari este estimat la 30.000, potrivit directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian Pintea.

Ultima zi de depunere a acestor cereri este 15 septembrie, iar până la 29 septembrie se primesc solicitările pentru obţinerea ajutoarelor de la stat acordate crescătorilor de bovine, de suine şi crescătorilor din sectorul avicol.