CET şi-a schimbat directorul

Data: 11 Octombrie 2007

Începând de ieri, Centrala Electrotermică Iaşi are un nou director. Întrunit în şedinţă extraordinată, Adunarea Generală a Acţionarilor de SC CET SA a aprobat demisia din funcţia de director al unităţii înaintată de Dorin Ivana şi numirea în fruntea societăţii a fostului director tehnic Didi Melinte. „Domnul Ivana a invocat ca motiv al demisiei motive de ordin personal, precum şi faptul că între conducere, sindicate şi unii membri ai Consiliului de Administraţie au apărut o serie de divergenţe privind managementul unităţii. De aceea, domnia sa a cerut să fie eliberat din funcţie. AGA i-a aprobat cererea şi l-a numit în funcţia de director al CET pe domnul Didi Melinte, cel care până acum a îndeplinit funcţia de director tehnic al societăţii“, a declarat Gheorghe Nichita primarul Iaşului. Dorin Ivana va rămâne în cadrul CET pe postul de consilier al noului director al unităţii. (S.D.)