Chimie Farmaceutică la Iaşi, o specializare unică în ţară
Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (UAIC) a început demersurile pentru acreditarea unei noi specializări unice în ţară, de Chimie Farmaceutică, ce ar putea funcţiona începând din anul universitar 2009-2010, conform celor precizate de rectorul UAIC, Vasile Işan.
Facultatea va forma, astfel, specialişti pentru o industrie farmaceutică din România în continuă dezvoltare. De asemenea, partea de cercetare din farmaceutica industrială solicită din ce în ce mai mulţi absolvenţi de Chimie, pe piaţă existând o cerere de mână de lucru calificată pentru încurajarea investiţiilor străine. De altfel, cea mai eficientă metodă de dezvoltare a unui nou medicament se bazează pe cunoştinţe fundamentale de chimie şi biochimie. Chimistul farmaceutic poate activa atât în domeniul sintezei unor noi medicamente, cât şi în analiza şi implementarea procedurilor analitice care asigură garanţia purităţii medicamentului. Absolvenţii de Chimie Farmaceutică vor putea activa şi ca reprezentanţi tehnici în diviziile de marketing ale companiilor de profil. Dosarul de acreditare a fost aprobat, săptămâna trecută, de Senatul UAIC, urmând să fie trimis spre Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, care aprobă şi acreditează specializările în învăţământul universitar. De asemenea, UAIC va iniţia demersurile pentru introducerea acestei specializări în nomenclatorul specializărilor din învăţământul superior din România. Înfiinţarea acestei specializări este unul din primele rezultate concrete ale acordului de colaborare între Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, conform celor precizate de Vasile Işan.