Cinci curse aeriene ale My Air au fost anulate

Data: 23 Iulie 2009

Cinci din şase curse ale companiei My Air care trebuiau să decoleze, ieri, de pe Aeroportul Băneasa, au fost anulate, a declarat directorul Aeroportului Băneasa, Gheorghe Mihalcea, care a subliniat că reprezentanţii companiei nu au informat cu privire la cauzele acestei măsuri. „Nu avem nici o informaţie de la compania My Air cu privire la aceste anulări“, a precizat Mihalcea. O altă cursă My Air care trebuia să aterizeze marţi seară pe Aeroportul Băneasa şi să decoleze tot marţi seară spre Rimini (Italia) a întârziat, astfel încât a ajuns în România ieri dimineaţă. Mihalcea a spus că, din informaţiile pe care le are, cursa a decolat deja spre Rimini, de pe Aeroportul Băneasa. Managerul companiei My Air, Antonio Iervolino, a spus că nu ştie despre ce este vorba cu privire la aceste curse.