Cinci milioane de tone de alimente risipite anual în România
România găzduieşte, în perioada 29 martie - 4 aprilie 2014, la Palatul Parlamentului, Conferinţa Regională FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) pentru Europa şi Asia Centrală. La reuniune participă peste 270 de specialişti care vor analiza subiecte legate de risipa de alimente şi sprijinirea fermelor de familie.
„Avem ocazia să organizăm în România, după 37 de ani, cea de-a doua conferinţă regională FAO pentru Europa şi Asia Centrală. Vor fi reprezentanţi la nivel de miniştri din 53 de state cu statut de membru permanent şi membru asociat pentru Europa şi Asia Centrală, agenţii specializate ale ONU, precum şi un număr important de organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale“, a precizat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Tema principală a conferinţei FAO de la Bucureşti va fi legată de risipa de alimente în Europa şi Asia Centrală, dar şi de sprijinirea fermelor de familie, mai ales că anul 2014 va fi declarat de FAO anul micilor fermieri. Potrivit statisticilor realizate de specialişti, România înregistrează în prezent o risipă de alimente de circa 5 milioane de tone anual, în timp ce, la nivel european, se ajunge la o cantitate de aproximativ 90 milioane de tone de alimente. Datele statistice mai arată că la nivel global se irosesc 1,3 miliarde de tone de alimente, ceea ce reprezintă un cost de aproximativ 750 miliarde de dolari.