„Cine’Cinema - Open Air“ în Parcul Crângaşi
Centrul Cultural European (CCE) sector 6 şi Primăria sectorului 6 organizează, în perioada 27 iulie-1 august, „CineâCinema - Open Air“, primul festival de film de scurtmetraj desfăşurat în aer liber, în sectorul 6 al Capitalei, conform Agerpres. Prima ediţie va avea loc în Parcul Crângaşi, iar înscrierile se pot face până pe 12 iulie. La Festivalul „CineâCinema - Open Air“ pot participa realizatori de filme de scurtmetraj produse după 1 ianuarie 2007. Organizatorii nu au impus restricţii de gen sau temă. Un juriu alcătuit din nume importante ale filmului românesc va decerna premiile pentru: Cel mai bun film - 1.000 de dolari, Cel mai bun regizor - 700, Cel mai bun scenariu - 500 şi Cea mai bună imagine - 300 de dolari. Festivalul de film „CineâCinema - Open Air“ are ca obiectiv promovarea artei cinematografice, descoperirea şi încurajarea tinerelor talente.