Cinstirea Botezătorului Ioan la Băltenii de Sus

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 30 August 2024

În ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Prea­sfin­țitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica ocrotită de Botezătorul Ioan, din Băltenii de Sus, filie a Parohiei Victoria din Protopopiatul Tulcea, județul Tulcea. 

Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Înaintemergătorului Domnului, despre sfârșitul lui, despre curaj și dreptate, dar și despre evlavia poporului român și tradițiile pe care acesta i le închină.

În cadrul slujbei au fost pome­niți ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș trecuți la Domnul, precum și vrednicul de pomenire ierarh Antonie Plămădeală, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 19 ani.

Așezarea Băltenii de Sus este situată pe ambele maluri ale Brațului Sfântul Gheorghe al Dunării, la numai 20 km aval de Tulcea, până în anul 1964 ea purtând numele de Carasuhatul de Sus.