Ciumarca satului Godeanu, prilej de rugăciune pentru ferirea şi tămăduirea de boli
În amintirea rugăciunilor şi minunilor făcute de Sfântul Nicodim pe plaiurile Mehedinţiului, pe vremea când erau bântuite de ciumă, dreptslăvitorii creştini se adună an de an la Ciumarca satului Godeanu. Anul acesta, pe 12 iulie, rugăciunea a fost cu atât mai puternică, cu cât pe dealul Chiciora din comuna Godeanu au slujit în sobor trei arhierei, înconjuraţi de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea a început dis-de-dimineaţă, când soborul ierarhilor a fost întâmpinat de credincioşi îmbrăcaţi în straie populare la poalele dealului, de unde s-a plecat în procesiune solemnă până la locul special amenajat la înălţime pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. La această sărbătoare, credincioşii s-au închinat cu evlavie la icoana Maicii Domnului cu Pruncul, copie după icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula din Cluj. La invitaţia Preasfinţitului Nicodim, au fost prezenţi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.
Au mai participat la rugăciunea obştească, alături de cele câteva sute de credincioşi, monahi şi monahii de la mănăstirile din judeţ. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii şi rugăciuni speciale pentru ferirea şi tămăduirea de boli molipsitoare. La finalul Sfintei Liturghii, arhiereii au vorbit creştinilor prezenţi despre semnificaţia sărbătorii, una dintre cele mai importante de pe planul spiritualităţii locale.