„Closer to the Moon” - debut în cinematografele din România
La 28 iulie 1959, şase persoane mascate şi înarmate au atacat o maşină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române, luând suma de 1.686.000 de lei, imensă pentru acea vreme. Ancheta, de o amploare fără precedent, a adus în faţa Securităţii şi Miliţiei pe cei şase protagonişti ai jafului, care după un proces tipic, în care şi-au recunoscut toate faptele imputate, au fost condamnaţi, cinci dintre ei la moarte şi singura femeie participantă a primit pedeapsa cu închisoare pe viaţă, fiind mama a doi copii.
La vremea respectivă, procesul a fost filmat, regizorul Virgil Calotescu a făcut un film documentar („Reconstituirea”, în anul 1960) cu circuit închis, doar pentru elita comunistă; în 2004 regizorul Alexandru Solomon a realizat un alt documentar, intitulat „Marele jaf comunist”.
Era momentul să se facă şi un film artistic, şi Nae Caramfil l-a realizat, acesta fiind prezentat pentru prima oară în deschiderea Festivalului de Film Românesc de la New York, pe 29 noiembrie 2013. Filmul „Closer to the Moon” va intra în cinematografele din România din 7 martie, iar distribuţia conţine şi nume cu rezonanţă internaţională: Vera Farmiga (nominalizată la premiile Oscar, pentru rolul din filmul „Up in the Air”), Mark Strong, Tim Plester.
Potrivit revistei „Variety”, „asemenea filmelor româneşti recente despre contemplarea trecutului,şi aici avem refuzul de a adopta o versiune unică asupra evenimentelor”, iar regizorul Nae Caramfil spune: “«Closer to the Moon» e un film care va stârni tot soiul de controverse, mai ales din pricina subiectului, dar şi pentru că abordarea e neaşteptat de «relaxată» - poate un pic prea relaxată, date fiind aspectele tragice ale poveştii”. (Dan Cârlea)