Cluburi de astronomie în cinci comune ieșene
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi implementează, în perioada iulie-octombrie 2019, proiectul „Constelaţia bibliotecilor”, prin care vor fi înfiinţate şi dotate cluburi de astronomie în bibliotecile unor localităţi din judeţul Iaşi. Cele cinci cluburi de astronomie vor funcţiona în comunele Deleni, Cepleniţa, Erbiceni, Belceşti şi Şipote, care au fost selectate în baza evaluării activităţii acestora. Vor fi achiziţionate cinci kituri de astronomie (telescoape şi accesorii), se vor desfăşura cursuri de iniţiere în domeniu, vor avea loc ateliere de manevrare a echipamentelor, de realizare în condiţii optime a observaţiilor astronomice şi de obţinere şi prelucrare a astrofotografiilor lunare şi planetare, se precizează în comunicatul Bibliotecii Judeţene.